Implementarea cardului electronic de sănătate în România precum şi campania de promovare a acestuia se va inspira după modelul austriac.
Cristian Busoi, preşedintele CNAS a avut o întâlnire cu Rainier Schmidradler, managerul de proiect al cardului electronic în Austria, care a făcut o prezentare a funcţionării cardului electronic în această ţară.
”Cel mai probabil, cardul ( electronic de asigurări – n.r. ) de sănătate poate fi un proiect pus în practică în a doua jumătate a anului viitor. Cred că până la sfârşitul anului (acesta, n.r.) vor fi câteva milioane de carduri, tipărite. Avem deja tipărite aproape două milioane de carduri. Dacă Imprimeria Naţională continuă ritmul de cel puţin 50.000 de carduri pe zi, ar trebui ca în a doua jumătate a anului viitor lucrurile să se încheie. De asemenea, până în acel moment va trebui să facem în aşa fel încât distribuţia să fie posibilă”, a afirmat, recent, Cristian Buşoi.
Cum medicii de familie au refuzat să se ocupe de distribuirea cardului electronic de asigurări de sănătate, acesta ar putea ajunge la populaţie prin intermediul oficiilor poştale. A fost făcut o propunere de modificare a legii, iar autorităţile vor ceară sprijinul medicilor de familie sau al primăriilor doar pentru acele carduri electronice de asigurări de sănătate care nu ajung la asiguraţi căci nu se cunoaşte adresa lor exactă.
Toţi furnizorii, medici de familie, farmacişti, spitale, laboratoare şi toţi ceilalţi, trebuie să-şi achiziţioneze cititoare, precizează CNAS.
”Din momentul în care avem toate cardurile tipărite şi distribuite, vom stabili un moment zero, din care nu mai decontăm servicii medicale, dacă nu va fi confirmată calitatea de asigurat prin intermediul cardului”, a precizat atunci președintele CNAS, referitor la cardul electronic de asigurări de sănătate.
Introducerea E-cardului în Austria a început în anul 2005, iar efectele nu au întârziat să apară. Sistemul de sănătate a devenit mult mai eficient, iar birocraţia a fost cu mult redusă.
Serviciile medicale din afară Românieivor fi decontate
În a doua etapă a vizitei, preşedintele CNAS şi-a luat angajamentul faţă de oficialii din Austria că România va închide în anul 2014 toate datoriile existente pentru serviciile medicale de care au beneficiat pacienţii romani pe teritoriul acestei ţări.
În acest fel vom evita riscul de a plăti eventuale penalităţi, dar şi posibilele situaţii în care spitale sau furnizori de servicii de sănătate din Austria îşi vor arăta rezervă în a trata pacienţi romani în baza cardului european de sănătate şi a formularului E112/S2.
Cristian Busoi a prezentat bugetul alocat CNAS pentru anul următor şi a menţionat faptul că pentru plăţile externe a fost alocată suma de 585 milioane de lei, care va acoperi toate datoriile pe care le avem către statele membre.
Vizita preşedintelui CNAS a avut loc în contextul în care mulţi pacienţi romani aleg să se trateze în Austria, dar şi a numărului în creştere de medici austrieci care colaborează deja sau intenţionează să colaboreze cu spitale publice sau private din România.
În plus, implementarea cardului electronic de sănătate în România reprezintă obiectivul strategic cel mai important al CNAS în 2014.
