Pentru anul acesta, Ministerul Sănătăţii a finalizat achiziţia unui număr de 1.300.000 de doze de vaccin gripal trivalent (conţine tulpinile recomandate de OMS- H1N1, H3N2 şi B).
Cele 1 300 000 de doze au costat 14 400 000 lei şi au fost comandate la Institutul Naţional de Cercetare –Dezvoltare Cantacuzino şi achitate din fonduri bugetare ale Ministerului Sănătăţii pentru imunizarea cu prioritate a persoanelor cu risc ridicat de îmbolnăvire.
Astfel, vor fi vaccinate persoanele cu varsta peste 65 de ani, cele cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli renale, diabet zaharat etc, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medico-sanitar, conform recomandărilor Organizaţia Mondiale a Sănătăţii.
Ca în fiecare an, campania Ministerului Sănătăţii se va derula prin cabinetele medicilor de familie şi în unităţile sanitare cu paturi.
Direcţiile de sănătate publică pot ridica dozele de vaccin care le-au fost repartizate de la Institutul Naţional de Cercetare –Dezvoltare Cantacuzino pentru a le distribui cabinetelor medicilor de familie şi unităţilor sanitare
Medicii recomandă vaccinarea antigripală şi pentru persoanele care nu intră în categoria persoanelor cu risc ridicat de îmbolnăvire pentru că este considerat singurul mod eficient de prevenire a îmbolnăvirilor
De asemenea, medicii reamintesc că pastrarea regulilor de igiena personala, în special spălatul pe mâini cu apă şi săpun, reprezintă un alt mod eficient de prevenire a îmbolnăvirilor în acest sezon.
Sursa: ms.ro – comunicat de presă