Campania “Respiră ADÂNC şi gândeşte-te BINE!”, campanie dedicată informării, educării şi prevenţiei cancerului pulmonar, a avut un impact deosebit asupra persoanelor din România, ceea ce a dus la epuizarea, într-un timp foarte scurt, în numai 10 zile, a radiografiilor oferite gratuit de către Euromedic România. Numărul radiografiilor gratuite a fost de 600, câte 150 pentru fiecare centru din oraşele: Arad, Bucureşti, Constanţa şi Petroşani.
Pentru a veni în sprijinul persoanelor interesate, organizatorii au decis, ca în cadrul campaniei, să ofere acestora posibilitatea să-şi facă o radiografie pulmonară la mai puţin de jumătate din preţul iniţial – adică de la un cost de 75 RON, cei interesaţi vor plăti doar 30 RON. Această ofertă este valabilă până la sfârşitul lunii noiembrie.
“Suntem foarte bucuroşi ca în campania “Respiră ADÂNC şi gândeşte-te BINE!”, persoanele din România au reacţionat pozitiv, astfel încât numărul de 600 de radiografii oferite gratuit s-a epuizat cu mult timp înainte de finalizarea campaniei. Deşi nu mai sunt disponibile radiografii gratuite, Euromedic România va fi în continuare alături de persoanele care doresc să facă această investigaţie, oferindu-le acestora o reducere de 60%, preţul final ajungând la 30 RON, reducerea fiind valabilă până la sfârşitul lunii noiembrie.”, a declarat Dr. Anca Petca, Preşedinte Euromedic România.
“Prin mesajul campaniei noastre “Respiră ADÂNC şi gândeşte-te BINE!” am reuşit să atragem atenţia tuturor persoanelor în ceea ce priveşte cancerul pulmonar, să îi resposabilizăm, dar şi să îiinformăm şi să îi ajutăm la prevenirea aceastei afecţiuni. Rezultatele campaniei de luptă împotriva cancerului pulmonar, până în acest moment, arată că oamenii au înţeles foarte bine importanţa unui control periodic – care, făcut la timp, de cele mai multe ori le poate salva viaţa. Toate aceste acţiuni pe care le facem sunt pentru a elimina din mentalul colectiv “cancerul” ca o sentinţă irevocabilă la moarte”,a precizat Dr. Iustina Fusu, medic specialist radioterapie,Vicepreşedinte al Ligii Române de Cancer.
Dr. Dana Stănculeanu, medic primar oncolog InstititulOncologic „Prof. dr. Alexandru Trestioreanu“, Bucureşti: ”Peste tot în lume, cancerul reprezintă o problemă majoră pentru sănătatea publică. În România, aceasta este a doua cauză de deces, după bolile cardiovasculare. Spre deosebire de ţările dezvoltate unde diagnosticul de cancer se face în fazele incipiente, în România se face în stadii avansate. Frecvenţa cazurilor de cancer a crescut la toatecategoriile de vârstă.Din fericire, numeroase forme de cancer pot fi tratate cu succes dacă sunt depistate cât mai devreme”.
comunicat de presa
Sursa: Televiziunea Medicala