Prima conferinţă naţională cu tema “Abordarea multidisciplinară în cancer. Noi modalităţi de tratament în 2014” se pregăteşte pentru primăvara anului următor organizată de Asociaţia Naţională a Oncologilor Privaţi din România. Pornind de la ideea că este nevoie de o colaborare strânsă între diverse specialităţi medicale pentru a salva vieţile atinse de cancer, ANOPR împreună cu Asociaţia Medisprof şi Centrul Medical Diasan propun pentru conferinţa din 9-10 mai 2014 ce va avea loc la Sibiu, câteva sesiuni ample care vor aduce laolaltă medici oncologi, chirurgi, ginecologi, pneumftiziologi, gastroenterologi, dar şi alţi specialişti.
Pentru prima dată în cadrul unui astfel de eveniment ce vizează tratamentul cancerului, alături de oncologii din România vor fi invitaţi şi reprezentanţi ai pacienţilor, echipelor paramedicale, firmelor farmaceutice şi oficiali ai Ministerului Sănătăţii şi CNAS.
„Zeci de mii de romani mor în fiecare an de cancer şi un număr şi mai mare se lupta zilnic cu această boală. Pacienţii noştri merită îngrijiri de calitate, de aceea dorim ca la această conferinţă anuală să reunim reprezentanţii tuturor părţilor implicate în sistemul oncologic şi să le arătăm ca şi România se poate alinia la standardele occidentale” afirma dr. Adrian Udrea, medic primar oncolog, preşedinte în exerciţiu al ANOPR.
Manifestarea va avea ca subiecte principale de dezbatere tumorile gastrointestinale, mamare şi pulmonare, fiind structurata astfel încât sesiunile educaţionale să se adreseze atât cadrelor medicale, cât şi celor paramedicale (asistenţi medicali, farmacişti, psihologi, nutrtionisti). Tematica lucrărilor de tip poster va aduce în prim plan prevenţia, diagnosticul sau tratamentul tumorilor solide, iar o altă parte importantă a conferinţei se va adresa problemelor pacienţilor oncologici.
Conferinţa “Abordarea multidisciplinară în cancer. Noi modalităţi de tratament în 2014” va fi un eveniment creditat de Colegiul Medicilor cu puncte EMC, iar înscrierile vor începe din ianuarie 2014.
“Timp de doi ani consecutivi, începând cu 2011, acest eveniment medical pe teme oncologice s-a desfăşurat sub forma unui simpozion local la Cluj-Napoca, iar odată cu înfiinţarea ANOPR s-a simţit nevoia unei extinderi la nivel naţional. La lucrările ştiinţifice sunt invitaţi să participe cadrele medicale specializate, medicii rezidenţi, asistenţii medicali şi farmaciştii, iar la discuţiile şi dezbaterile privind sistemul medical sunt aşteptaţi şi reprezentanţii Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer din România, precum şi autorităţile avizate din domeniul sănătăţii” adăugă dr. Adrian Udrea.
Asociaţia Naţională a Clinicilor Private de Oncologie din România a fost înfiinţată în anul 2012, membrii fondatori fiind 6 dintre cei mai importanţi furnizori de servicii medicale de profil din întreaga ţară: Euroclinic (Iaşi), Medisprof (Cluj-Napoca), Oncomed (Cluj-Napoca şi Timişoara), Oncolab (Craiova) şi Kron Elpis (Braşov).
Scopul Asociaţiei este de a contribui la dezvoltarea reţele medicale oncologice şi de a oferi pacienţilor oncologici servicii medicale la standarde europene de calitate prin furnizarea de servicii profesioniste.