Un proiect de hotărâre de Guvern, pus în dezbatere publică în aceste zile, prevede înființarea Autorităţilor Teritoriale de Sănătate Publică,…
Browsing: Știri
Oana Cuzino, Gheorghe Mencinicopschi şi Constantin Ionescu Târgovişte! Astfel arată un top al personalităților din domeniul medical în care românii…
Germania marchează o premieră pe continentul european: o lege, care va intra în vigoare vineri, 1 noiembrie, va permite ca,…
Trei zile de simpozioane ştiinţifice destinate profesioniştilor din domeniul medical, discursuri ale autorităţilor, acordarea de distincţii asociatiilor de pacienti, personalului…
Donaţii, plata unor sejururi, cazări, bilete de transport sau de spectacol, servicii de consultanţă! Sub această formă ar fi fost…
Reprezentanţii Coaliţiei Profesioniştilor din SănătateMinistrul Sănătăţii s-au întâlnit cu Eugen Nicolăescu, împreună cu ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Mariana…
Ministerul Sănătății încearcă să potolească nemulțumirile legate de un recent proiectul de act normativ, cel privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului.…
La sfârșitul lunii septembrie – octombrie are loc, în România, în București, Brașov, Timișoara și alte orașe, o nouă ediție…
Ministerul Sănătății supune dezbaterii publice, în această perioadă, proiectul unui act normativ vizând modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind…
Vineri, 20 septembrie, între orele 15 și 17,30, la Timișoara, în sala multifuncțională a Consiliului Județean Timiș va avea loc…