Donaţii, plata unor sejururi, cazări, bilete de transport sau de spectacol, servicii de consultanţă! Sub această formă ar fi fost mituiți oficiali din sistemul sanitar românesc, laolaltă cu angajați guvernamentali din Argentina, Mexic, Grecia, Polonia, de către o companie americană care vinde dispozitive medicale. Aceasta ar fi cheltuit, în acest sens, 2,2 milioane de dolari.
Informația apare într-un raport al Comisiei pentru Securitate și Schimb din Statele Unite – SEC. Pentru a închide ancheta, fără formularea unor acuzații, compania americană – furnizor de aparatură medicală și în sistemul sanitar românesc – ar urma să plătească peste 13 milioane de dolari.
Sumele de bani ar fi fost cheltuite în perioada august 2003 – februarie 2008, pentru a obține sau derula în continuare anumite contracte în sistemul sanitar românesc, dar și cel al altor state. Profitul obținut de compania americană ar fi de 7,5 milioane de dolari.
În România s-ar fi efectuat plăți de acest gen, în sistemul sanitar, în valoare totală de jumătate de milion de euro. Ca exemplu, în raportul SEC, apare cazul unui medic căruia compania i-ar fi plătit deplasarea la o manifestare științifică de peste hotare. Într-un alt caz, din Polonia, familia directorului unui spital ar fi beneficiat de un sejur la New York, bilete la spectacole pe Broadway, dar și o vacanță în Aruba.
Ministrul Sănătății Eugen Nicolaescu a recunoscut că știe că sunt medici care acceptă astfel de plăți informale.
“Niciodata nu a existat vreo sesizare sau vreo informaţie pe nici un canal formal sau informal cu referire la o asemenea abordare. Cu toate acestea in piaţă se vorbeşte, este voistică multă cum că foarte mulţi medici primesc diverse atenţii, ca să le numim aşa, pentru a participa la congrese profesionale şi sigur, mai departe să fie binevoitori cu firmele respective în prescrierea de medicamente. Din păcate, până acum nimeni nu a putut să dovedească, dacă ele există, ele există ocult.”
Sursa: www.europafm.ro