Spitalul Athena din Timișoara anunță ceea ce unitatea sanitară consideră ”o premieră în mediul medical din vestul țării”: o femeie a dat naștere unui băiețel, mama suferind acum câțiva ani un transplant hepatic, fiind tratată cu succes și de cancer de col uterin. Medicii au reușit să evite complicațiile care ar fi putut apărea într-un asemenea caz.
Aflăm că, în urma transplantului realizat în 2008 la Insitutului Clinic Fundeni din București, pacientei i-au fost recomandate investigații amănunțite în cadrul departamentului de infertilitate al spitalului Athena. Aici a fost diagnosticată cu cancer la nivelul colului uterin și a fost tratată cu succes, fapt ce a permis posibilitatea de a ramane însărcinată pe cale naturală.
”Monitorizarea ecografică și clinică a sarcinii s-a efectuat în Timișoara în cadrul Departamentului de Medicina Fetală a Spitalului Athena, sub coordonarea dr. Raluca Sabău, păstrând o strânsă colaborare cu echipa Institului Clinic Fundeni în contextul patologiei hepatice existente”, transmite spitalul Athena.
“Sarcina a decurs în parametri optimi, fiind evitate multiplele complicații care apar în rarele cazuri prezentate în literatura de specialitate – decompensare hepatică, preeclampsie, naștere prematură – datorita disciplinei exemplare a pacientei în respectarea cu strictețe a protocoalelor medicale instituite de noi, împreuna cu echipa Institutului Clinic Fundeni”, a declarat dr. Raluca Sabau, medic specialist obstetrică-ginecologie din cadrul spitalului Athena.
Pacienta a născut la termen, în cadrul spitalului Athena, un baiețel perfect sănătos cu greutatea de 3,1 kilograme, indice Apgar 10.
“Vorbim despre o premieră în mediul medical din vestul țării și despre o intervenție rară la nivel național. Acesta este al treilea caz documentat în România, precum și unul extrem de rar întâlnit la nivel mondial, care stă mărturie faptului că un transplant făcut la timp oferă nu doar o viata, ci doua”, transmite spitalul Athena.
1 Comment
Pingback: Athena Hospital a intrat in insolventa