In fiecare an, 20-75% dintre pacienţi nu primesc tratament eficient.
In fiecare an, numai în Statele Unite, se înregistrează peste 100 000 de decese cauzate de efectele adverse ale medicamentelor.
Termenul de medicină personalizată a fost folosit pentru prima dată, în sensul cunoscut astăzi, în urmă cu peste 10 ani. Medicina personalizată se bazează pe faptul ca pacienţi cu acelaşi diagnostic clinic pot răspunde diferit la tratament.
Astfel, un anumit medicament poate fi extrem de eficient pentru un pacient, însă, acelaşi medicament poate să nu aibă rezultate similare în cazul altui pacient, cu acelaşi diagnostic. Caracteristicile personale ale pacientului, dar şi caracteristicile bolii, influenţează maniera în care acţionează medicamentele.
Medicina personalizată are potenţialul enorm de a adăuga valoare medicală prin oferirea de tratamente ţintite, ce cresc calitatea vieţii pacienţilor. Deşi potenţialul complet al medicinei personalizate nu este încă realizat, există deja în practica medicală o serie de abordări care demonstrează schimbarea de paradigmă şi trecerea treptată de la o abordare generalizată la tratamente ţintite, personalizate şi terapii ghidate de răspuns.
Medicina personalizată îmbunătăţeşte întelegerea bolilor şi permite stratificarea pacienţilor ce suferă de o anumită boală în sub-grupuri, ceea ce poate ajuta la evitarea tratamentelor inadecvate sau care nu sunt necesare. Prin intermediul medicinei personalizate se oferă de asemenea teste de diagnosticare care permit identificarea grupurilor de pacienţi care pot răspunde cel mai bine la un anumit tratament.
Cunoaşterea organismului uman şi a paticularităţilor bolilor a crescut considerabil în ultimii ani, ceea ce a făcut ca medicina personalizată, prin abordările ei, să devină din ce în ce mai importantă.
Medicina personalizată – tratamentul potrivit pentru pacientul potrivit!
www.roche.ro
Sursa: Televiziunea Medicala