Clinica de Recuperare Medicală Motivation se deschide în București, strada Uranus, nr. 100. Aceasta oferă consultaţii medicale de specialitate, kinetoterapie, electroterapie, termoterapie, cursuri adresate cuplurilor în vederea pregătirii pentru naștere și pentru îngrijirea nou-născutului.
Clinica Motivation se diferenţiază de alte centre de recuperare şi prin faptul că este o întreprindere socială. Astfel, din veniturile obtinute, clinica va suporta costurile pentru furnizarea gratuită a serviciilor de recuperare medicală pentru persoane cu dizabilităţi care nu-şi pot permite să plătească. Serviciile pentru aceste persoane vor fi oferite într-o altă locaţie special amenajată, cu personal dedicat, începând din al treilea an de activitate. Practic, prin preţul pe care clienţii îl vor plăti pentru serviciile de calitate oferite, ei vor acoperi și o parte din costurile pentru recuperarea unei persoane cu dizabilităţi cu venituri mici, în loc să contribuie la profitul pe care în mod normal îl încasează o întreprindere. Clinica Motivation este deţinută de Fundaţia Motivation, o organizaţie nonprofit care lucrează în beneficiul persoanelor cu dizabilităţi
„Pentru că știm cât de importantă este și ce înseamnă recuperarea medicală de calitate, Clinica Motivation își propune ca, în următorii ani, să aibă cei mai mulțumiți pacienți de pe piața centrelor de recuperare medicală din București. În plus, vrem să oferim clienţilor noştri oportunitatea ca, fără să plătească nimic în plus, şă ajute pe alţii care nu-ţi pot permite să beneficieze de recuperarea medicală de care au nevoie, după un nou model de afacere promovat de laureantul Premiului Nobel pentru Pace din 2006 – Muhammad Yunus”, a declarat Cristian Ispas, Director General Motivation
Clinica de recuperare Motivation a fost finantata de Banca Comerciala Romana (BCR) prin programul pilot de finantare a intreprinderilor sociale. BCR acorda credite cu costuri zero si fara garantii pentru dezvoltarea afacerilor sociale – acele afaceri care rezolva o problema sociala, au o abordare comerciala, iar profitul este reinvestit sau folosit pentru sustinerea activitatilor unor ONG-uri (nu se acorda dividente persoanelor fizice).
„Credem ca intreprinderile sociale reprezinta viitorul dezvoltarii comunitatii. Beneficiarul unui credit pentru întreprindere sociala nu plateste o dobanda financiara dar este obligat la o dobanda sociala. Prin acest gen de proiect, la BCR ne asumam rol de educare. Credem in necesitatea dezvoltarii societatii civile din Romania, iar antreprenoriatul social credem ca este viitorul dezvoltarii comunitare. Este primul proiect astfel finantat, si este o continuare fireasca a colaborarii noastre cu Motivation. Ei sunt pionerii in Romania ai antreprenoriatului social, iar noi suntem in faza de testare a creditelor pentru dezvoltarea afacerilor sociale” a declarat Ilinca Macri, Sef Departament Comunitate BCR.
Programul de finanţare a intreprinderilor sociale de la BCR face parte dintr-o initaţivă mai ampla a Erste Group, good.bee, care dezvoltă strategic soluţii inovatoare pentru accesul la servicii bancare simple a populaţiei defavorizate din Europa Centrală şi de Est.
Pentru programul pilot de finanţare a intreprinderilor sociale, BCR are un plafon de 3 milioane de euro pentru o perioadă de 2 ani.
Fiecare aplicaţie este strict analizată atât din punct de vedere al impactului social, cât şi a modelului de business, care trebuie să fie sustenabil pe termen lung şi să aibă capacitatea de a rambursa creditul primit.
„Succesul clinicii Motivation va demonstra viabilitatea proiectului caruia i-am acordat incredere si viabilitatea proiectelor de afaceri care rezolva probleme sociale” a incheiat Ilinca Macri.
Clienţii Clinicii Motivation vor putea beneficia de programe individualizate de recuperare medicală realizate de kinetoterapeuţi profesioniști, sub îndrumarea unor medici de specialitate, pentru o gamă largă de afecţiuni ale copiilor și adultilor, din domeniile: Ortopedie (recuperare post-fracturi, contracturi musculare, dureri de spate), Neurologie (Paralizie Cerebrală, Traumatism Vertebro-Medular, Accident Vascular Cerebral, Distrofie Musculară etc), Reumatologie, Geriatrie etc. Clienţii noștri vor putea alege pachete personalizate de servicii medicale, urmând să fie asistaţi de același specialist pe tot parcursul recuperării, pentru a maximiza rezultatele acesteia.
Personalul Clinicii de Recuperare Medicală Motivation are o experienţă dovedită în domeniu. Din 2007, specialiștii noștri au furnizat programe de recuperare medicală specializată prescrise de către un medic specialist în recuperare medicală pentru pacienți cu dizabilităţi fizice, accidente vasculare cerebrale sau alte afecţiuni fizice.
Clinica Motivation ofera servicii de recuperare medicală de calitate clienților într-un spaţiu generos de 160 de metri pătraţi. Clinica, situată în centrul Bucureștiului, beneficiază de toate dotările necesare procedurilor de recuperare, având o sală de kinetoterapie de 40 de metri pătraţi, o sală de lucru individual și o sală de electroterapie de 20 de metri pătrați.
Persoane de contact: Corina Bimbasa: c.bimbasa@motivation.ro sau 0735.333.926
Nicoleta Deliu: nicoleta.deliu@bcr.ro sau 0731.808.476
comunicat de presa
Sursa: Televiziunea Medicala