Colegiul Medicilor din România este stupefiat de declarația d-lui Erik de Vrijer, șeful Fondului Monetar Internaţional în România privind propunerea ca acel cuantum al coplăţii să fie de 10 lei pe zi pe perioada internării.
Colegiul Medicilor din România face următoarele precizări:
1. Dl. Erik de Vrijer nu are nici un fel de expertiză în ceea ce priveşte funcționarea sistemelor de sănătate și denotă o concepție, potrivit căreia o țară este formată din cifre și nu din oameni.
2. În condițiile în care o asemenea propunere ar fi acceptată de către Guvernul României, peste 80% din cetățenii României nu vor putea să aibă acces la servicii spitalicești sau acest acces va fi însoțit de eforturi supraomeneşti. De exemplu, un salariat cu salariu de 800 lei, pentru o spitalizare de scurtă durată, va fi trebui să pună la dispoziție o sumă consierabilă din venitul său.
3. Atragem atenția Guvernului României că o asemenea abordare este neconstituțională și inumană.
Colegiul Medicilor din România își exprimă speranța că astfel de măsuri aberante nu vor fi acceptate. Nici un fel de ajutoare financiare nu justifică o politică împotriva cetățeanului.
Sursa: Televiziunea Medicala
1 Comment
Pingback: CJAS catre furnizorii de servicii medicale: fara coplata | Asociatia Medicilor de Familie Mures