Colegiul Medicilor din România va face toate demersurile necesare pentru ca salariile rezidenţilor să fie majorate în cel mai scurt timp, potrivit unei declaraţii făcute de prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae, preşedintele CMR. Şi asta chiar dacă ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat la Târgu Mureş că veniturile medicilor rezidenţi nu vor creşte în anul 2013 şi că despre o posibilă mărire s-ar putea discuta abia în anul 2014.
„Colegiul Medicilor din România a avut discuţii inclusiv cu premierul Ponta cu privire la acest aspect şi din calculele noastre efortul bugetar care ar fi pentru a mări salariile rezidenţilor, pentru a le dubla într-o primă instanţă, este de 32 de milioane de euro pe an. Dacă împărţim la 12 luni vedem că este un efort nesemnificativ şi că trebuie să facem acest lucru. Vom avea discuţii cu noul ministru al Sănătăţii şi, de asemenea, cu Ministerul de Finanţe. Solicitarea noastră este că salariile rezidenţilor trebuie să crească rapid. Nu ştim când vor fi discuţiile, dar noi le vom propune. Asta a fost promisiunea premierului Ponta în luna noiembrie 2012, că vom avea aceste discuţii. Şi vom discuta. Pe un buget de 6 miliarde de euro la Ministerul Sănătăţii se pot găsi 40 de milioane de euro pentru a se dubla salariile rezidenţilor”, a declarat prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor din România.
Pentru că discuţiile să continue, iar salariile să fie majorate, Colegiul Medicilor din România a înaintat şi câteva propuneri.
„Noi am sugerat ca salariile rezidenţilor să fie transferate ca bursă de învăţământ, pentru că ei, de fapt, se află în ciclul de învăţământ. În aceste condiţii nu vor mai fi acele plăţi care se fac către bugetul de stat şi se câştigă în acest fel 40 de milioane de euro”, a mai precizat preşedintele CMR.
Potrivit prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae, dacă veniturile rezidenţilor ar fi majorate acestea ar urma să ajungă la un nivel cuprins între 1.500 şi 2.000 lei.
Sursa: Televiziunea Medicala