Pentru prima oară există o deschidere a Comisiei Europene în încurajarea alocării de fonduri comunitare pentru Sănătate, a declarat Ministrul sănătăţii, Eugen Nicolăescu, într-o conferinţă de presă la Bruxelles.
„Am constatat că există pentru prima oară deschidere din partea Comisiei în încurajarea alocării de fonduri comunitare pentru sănătate. Este pentru prima oară când se întâmplă asta şi eu cred că pentru cadrul financiar multianual 2014 – 2020 România va putea să-şi propună în acest buget european câteva sute de milioane de lei pentru îmbunătăţirea infrastructurii”, a precizat ministrul Nicolaescu, care a participat la reuniunea Consiliului EPSCO Ocupare, politica socială, sănătate şi afacerile consumatorului (EPSCO), care a avut loc la Bruxelles.
Important pentru Uniunea Europeană au fost concluziile privind procesul de reflecţie asupra sistemelor de sănătate moderne şi sustenabile.
„Concluziile care vor fi date publicităţii foarte curând sunt, din punctul meu de vedere, corecte, în concordanţă cu realităţile lumii în care trăim, iar noi am prezentat câteva aspecte referitoare la sustenabilitatea unui sistem sanitar în UE modern şi m-am referit evident la sistemul sanitar românesc, care va intra de anul viitor în poate cel mai amplu proces de reformă, în poate schimbarea fundamentală a modului în el este gândit şi funcţionează”, a precizat Nicolaescu.
Ministrul a anunţat că se ia în calcul transferarea finanţării serviciilor medicale din spital „în prespital”, unde este mult mai ieftin şi unde cu aceiaşi bani pot fi acordate servicii medicale de mai multe ori.
Potrivit acestuia, dacă toate aceste schimbări preconizate îşi vor produce efectele aşteptate, atunci aceasta reformă în Sănătate va schimba radical modul în care sistemul va ajuta cetăţeanul.
„Vorbeam de toată această reforma, va fi însoţită şi de lucruri de calitate, pentru că, până acum, reformele au fost cantitative, mai puţin calitative. Şi mă refer aici la protocoale şi ghiduri terapeutice, ghiduri clinice, în care se ştie exact ca tu, medic, trebuie să faci anumite operaţiuni, iar cetăţeanul, dacă va fi nemulţumit, pentru că s-a întâmplat ceva ca urmare a faptului că medicul i-a pus să spunem un diagnostic eronat… atunci pe baza faptului că există un ghid clinic, deci există un standard de calitate, fiecare va putea să-şi spună punctul de vedere în faţa unui expert – şi medicul, şi pacientul, şi un expert vor putea să aprecieze în cunoştinţă de cauză, nu după impresii, păreri sau ce i se pare fiecăruia în parte”, a adăugat ministrul.
În acest sens, una dintre intenţiile Ministerului Sănătăţii este introducerea dosarului electronic din semestrul al doilea, 2014.
„Casă (n.r. Naţională de Asigurări de Sănătate) gestionează acest proiect, ea spune că în trimestrul I s-ar putea să-l aibă gata, în trimestrul ÎI să treacă la experimentare şi din semestrul doi să înceapă să-l utilizeze. Sigur că noi vorbim de circa 4,4 milioane de internări în spital şi vorbim de circa 20 de milioane de consultaţii anual. Toate astea vă trebuie ca într-un an de zile să intre în calculatoare, să intre în dosarul electronic al fiecărui pacient, cu care, sigur, poţi să faci analize, să urmăreşti. Noi credem că tot sistemul ar putea fi funcţional la sfârşitul anului 2015 – începutul anului 2016”, a mai explicat Eugen Nicolaescu.
sursa: http://www.paginamedicala.ro