Conferinţa Naţională de Medicină aplicată la educaţia fizică şi sport, ediția a doua, se va desfășura în perioada 8-10 mai 2014, se va desfăşura la Cluj-Napoca.
Manifestarea va fi organizată de Societatea Medicală Română de Educaţie Fizică şi Sport, sub egida Universităţii de Medicină şi Farmacie “Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca.
Premiza de la care s-a pornit este aceea a organizării unor acţiuni ştiinţifice de amploare de către Societatea Medicală Română de Educaţie Fizică şi Sport, sub egida Universităţii de Medicină şi Farmacie “Iuliu Haţieganu”.
Proiectul încearcă să apropie cele două domenii, medicină-educaţie fizică şi sport, având în vedere şi faptul că primele două obiective ale educaţiei fizice vizează sănătatea populaţiei şcolare şi universitare, implicit a întregii populaţii.
Scopul conferinţei
Conferinţa Naţională de Medicină aplicată la educaţia fizică şi sport are ca scop dezbaterea în cadrul aceleiaşi manifestări ştiinţifice a unor tematici de interferenţă între medicina cu multiplele specialităţi ale acesteia, educaţia fizică şi sportul actual şi alte domenii complementare celor două. Acest mod de abordare multidisciplinară între domeniile amintite a fost aplicat cu succes de Prof. Dr. Iuliu Haţieganu, întemeietorul Societăţii Medicale de Educaţie Fizică şi Sport în anul 1930. Un alt scop al Conferinţei este acela de a constitui o ocazie de întâlnire şi dezbateri între specialiştii din domeniile medical şi educaţie fizică şi sport, în vederea convergenţei finalităţilor acestora.
Obiective
Punerea în contact a cercetătorilor şi specialiştilor din domeniul medical cu cei din domeniul educaţiei fizice şi sportului, în scopul îndeplinirii obiectivului comun, cel al promovării şi menţinerii unei stări optime de sănătate a populaţiei.
Realizarea şi aplicarea unor noi tehnici de lucru, evaluare, recuperare în domeniile medicină, educaţie fizică şi sport, sport de performanţă şi domeniile de interferenţă, prin metode interdisciplinare, bazate pe relaţia medic-profesor de educaţie fizică-antrenor.
Dezvoltarea domeniilor medicină – educaţie fizică – sport de performanţă, sub forma unei platforme comune de cercetare a efortului fizic şi performanţei umane în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu”, Cluj Napoca.
Grupuri-ţintă
Lucrările Conferinţei are un program variat se adresează următoarelor grupuri de specialişti:
- Medicilor de medicină sportivă, medicilor de medicină generală, medicilor specialişti de ortopedie, chirurgie, medicină internă, refacere şi recuperare, terapii, toate specialităţile cu aplicaţie la educaţie fizică şi sport/efort fizic.
- Medicilor specialişti şi farmaciştilor în probleme de medicaţie, nutriţie, dietetică.
- Medicilor specialişti în odontologia sportului, chirurgilor de chirurgie maxilo-oro-facială, cu aplicaţii la cazuri din activitatea sportivă.
- Profesorilor de educaţie fizică din învăţământul şcolar şi universitar, instructorilor si managerilor din fitness si wellness, decidenţilor (angajatori si patroni) din toate domeniile de activitate.
- Altor specialişti în medicină, medicină dentară, farmacie, cu aplicaţie la activităţile de educaţie fizică şi sport/activităţi fizice.
Beneficiari direcţi
Conferinţa Naţională de medicină aplicată la educaţie fizică şi sport are ca beneficiari direcți specialişti din domeniile şi specialităţile amintite, din întreaga ţară, prin valorificarea rezultatelor Conferinţei în trei modalităţi: comunicarea rezultatelor cercetărilor proprii, publicarea rezultatelor în reviste de specialitate cotate internaţional şi punerea în practică a celor mai importante rezultate comunicate şi publicate.
Revista de specialitate implicată în valorificarea rezultatelor Conferinţei este Palestrica Mileniului III – Civilizaţie şi Sport, revistă multiplu indexată în BDI, redactor şef Prof. Dr. Traian Bocu.
Secţiunile Conferinţei
- Secţiunea I – Educaţie fizică – Medicină şcolară şi universitară – Pediatrie socială
- Secţiunea II – Sport de performanţă – Refacere – Medicină sportivă
- Secţiunea III –Activităţi fizice/Sport pentru toţi – Fiziologia efortului fizic – Stres – Programe de promovare a sănătăţii salariaţilor
- Secţiunea IV –Riscuri în activitatea sportivă – Tratamente (Chirurgie – Ortopedie – Odontologia sportului etc.) – Recuperare
- Secţiunea V – Psihologia activităţilor fizice, Psihologia sportului – Medicină psihosomatică
- Secţiunea VI – Calitatea vieţii – Nutriţie – Igienă – Sănătate publică –Sănătate mintală
Termene limită
TERMENUL LIMITĂ pentru înscrierea participanţilor cu taxa redusă de participare este 25 aprilie 2014.
TERMENUL LIMITĂ pentru trimiterea rezumatelor ştiinţifice este 25 aprilie 2014.
TERMENUL LIMITĂ pentru rezervarea cazării este 20 aprilie 2014.
Depăşirea acestor termene, atrage după sine nesiguranţa cuprinderii participanţilor în Volumul manifestării şi în rezervarea locurilor de cazare.
Conferinţa Naţională de medicină aplicată la educaţie fizică şi sport este creditată de către Colegiul Medicilor din România, cu 16 puncte EMC
Înscrierea participanților se poate face AICI