Cea de a 16-a Ediţie a Congresului Societăţii Balcanice de Stomatologie aduce, după o perioadă de 10 ani, întreaga Elită Balcanică, (reprezentată prin comitetul Executiv al BASS şi consilierii ţărilor balcanice: Grecia, Cipru, Turcia, Serbia, Bulgaria, Albania, Croaţia, Slovenia, Bosnia şi România) precum şi nume de marcă ale Medicinei Dentare Mondiale la Bucureşti în perioada 28 Aprilie – 1 Mai 2011.
Votul Congresului în România a fost câştigat ca rezultat al competiţiei din teritoriul balcanic, în acelaşi timp obţinându-se şi votul pentru titulatura de Preşedinte elect al Congresului (validare – Şedinţa Consiliului Societăţii Balcanice, noiembrie, Thessaloniki, Grecia 2009) . România este, aşadar, pentru a doua oară, gazdă a acestei manifestaţii de prestigiu.
Noutatea celei de-a doua ediţii organizată pe tărâm românesc constă în reunirea temelor de Medicină Generală cu cele de Medicina Dentară , oferind o imagine unitară abordării complexe a pacientului cu patologie orală.
Cei peste 1500 de participanţi din ţările balcanice vor avea posibilitatea să participe în mod activ, pe lângă Conferinţe, Mese Rotunde, Lucrări Ştiinţifice, la Expoziţia de Materiale Dentare şi Aparatură “BASS CONGRESS Expo 2011” precum şi la Simpozioanele ce includ hands-on-uri oferite de firmele de specialitate.
“Suportul organizatoric remarcabil oferit de ICOI (International Congress of Oral Implantologists) şi de Academia Română, conferă valenţele practice şi academice indispensabile unui eveniment ştiinţific de elită. În egală măsură, alături de Societatea Română de Reabilitare Orală, toate societăţile de profil româneşti vor contribui la reuşita celui mai mare Congres în Medicina Dentară din România ultimilor ani” precizează organizatorii.
Detalii pe www.bass2011.org
Sursa: Televiziunea Medicala