Numarul indicatorilor de performanta, aproape dublat! In urma acestei masuri a CNAS, contractele presedintilor-directori generali ai CJAS au expirat. Posturile, scoase la concurs!
Numarul indicatorilor de performanta a crescut, anunta CNAS, de la 65 la 111! Ce se urmareste?
– imbunatatirea monitorizarii, evaluarii, validarii si decontarii serviciilor medicale, in urma introducerii cardului national de sanatate.
– o mai buna colaborare cu furnizorii de servicii medicale in interesul asiguratilor
– responsabilizarea presedintilor-directori generali prin “operationalizarea si cuantificarea mai clara si obiectiva a rezultatelor activitatii lor”, a explicat cat se poate de clar CNAS.
Fostilor presedinti ai caselor judetene li se mai da o sansa de catre CNAS
“Am considerat necesara aceasta redefinire a obiectivelor, indicatorii de performanta erau perimati. Presedintii-directori generali revocati din functie au posibilitatea sa participe la concursurile care vor fi organizate pentru ocuparea acestei functii in concordanta cu noii indicatori”, a declarat Vasile Ciurchea, presedintele CNAS.
Pana la organizarea concursurilor de ocupare a acestor functii au fost numiti presedinti-directori generali interimari, persoane care, precizeaza CNAS, indeplinesc conditiile necesare pentru aceasta functie.
La ce s-a mai gandit seful CNAS. Anuntul care ii pune pe ganduri pe farmacisti
“Ma gandesc la o varianta de taxa pe serviciu. (…) Sa nu mai existe comentariile care sunt la acest moment — ca farmacia nu stiu care are doar retete din programe si acelea foarte scumpe sau farmacia nu stiu care vinde doar aspirina. Nu, piata trebuie sa fie deschisa pentru toata lumea, trebuie sa ne batem in calitate si in modalitatea de a satisface nevoie pacientului. Efortul de a elibera un medicament este acelasi si pentru un medicament scump, si pentru un medicament ieftin. Haideti sa fie o taxa pentru acest efort! Este o taxa, un procent pentru acel serviciu, nu este un procent aplicat la valoarea medicamentului. Este doar o metoda la care ne gandim”, a explicat Vasile Ciurchea in cadrul Forumului Farmacistilor.