Copiii suferinzi de distrofie, internaţi în Secţia de recuperare pediatrică a Spitalului Louis Ţurcanu din Timişoara, au primit de Ziua Sfântului Nicolae daruri cumpărate din banii strânşi în concertul intitulat „Music = Life”.
Organizat de câţiva tineri entuziaşti, studenţi la Facultatea de Medicină şi voluntari ai Organizaţiei Salvaţi Copiii filiala Timiş, concertul a avut loc în 24 noiembrie 2010 şi a atras, într-o impresionantă solidaritate, sute de tineri spectatori, pentru care au cântat, pe scenă, trupe alcătuite din studenţi medicinişti, medici stagiari şi prieteni ai lor.
Suma colectată în seara concertului a fost de 5050 de lei. A doua parte a acţiunii „Music=Life” a avut loc pe data de 6 decembrie 2010 când, găzduiţi de personalul de la Secţia de recuperare pediatrică a Spitalului Louis Ţurcanu, studenţii şi voluntarii Organizaţiei Salvaţi copiii au petrecut 3 ore împreună cu copiii afectaţi de malnutriţie, aducându-le daruri.
„Fiecare pachet a conţinut o bluză, un pantalon, o pereche de şosete, un şampon, o pudră, un pachet de şerveţele pentru îngrijirea copiilor şi banane. Pe lângă acestea au mai fost dăruite 14 cutii de scutece pentru copii, 10 cutii de beţişoare pentru urechi, 5 sticle de dezinfectant pentru tetine şi biberoane , un aparat de dezinfectat biberoane şi 9 saci de dormit pentru copii. Mulţumim tuturor celor care ne-au fost alături şi ne-au sprijinit în dorinţa de a-i ajuta pe copii”, au declarat iniţiatorii proiectului „Music is life”.
Sursa: Televiziunea Medicală