Prof.univ.dr. Serrano Rios: ”Diabetul este pretul pe care îl plătim pentru civilizaţie şi pentru stilul de viaţă pe care îl ducem”.
Oradea, 02 septembrie 2011: Prof.univ.dr. Manuel Serrano Rios, Preşedinte de Onoare al Federaţiei Internaţionale de Diabet (IDF) şi una dintre personalităţile internaţionale invitate în cadrul celei de-a 9 a ediţii a Congresului Federaţiei de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice a deschis sesiunea “State of the art lectures” în a doua zi a manifestării ştiinţifice. Rios a amintit că diabetul este una din principalele probleme de sănătate din lume care a progresat rapid înglobând în paradigma sa o categorie de populaţie care până nu demult îi era necunoscuta: copiii. Atat obezitatea, cât şi diabetul reprezintă în momentul actual un pericol pentru copii şi adolescenţi, incidenţa acestor afecţiuni fiind în permanentă creştere la aceste categorii de vârstă.
“Trebuie să conştientizăm că diabetul este o problemă care nu afecteaza numai medicii. Diabetul ne afectează pe toţi, dacă ţinem seama de ultimele statistici înregistrate la nivel mondial. Acest mod de gândire poate fi construit prin educaţie şi prin încercarea noastră de a adopta demersuri de prevenire a uneia dintre cele mai grave afecţiuni. Până la urmă, trebuie sa recunoaştem că diabetul este preţul pe care îl plătim pentru civilizaţie şi pentru stilul de viaţă pe care l-am insuşit”, a declarat preşedintele de onoare al IDF, prof.univ.dr. M.Serrano Rios.
De asemenea, invitatul internaţional a apreciat eforturile Federaţiei Române de Diabet, Nutriţiei şi Boli Metabolice de a organiza anual această manifestare, precum şi dedicarea diabetologilor romani de a pune la punct un program evoluat şi susţinut pentru pacienţii cu diabet. În acest sens, acesta şi-a manifestat interesul de a oferi sprijinul în orice context, colegilor săi români în lupta împotriva diabetului.
Despre importanţa educaţiei a amintit şi prof.univ.dr. Amorin Popa, Presedintele Comitetului Local de Organizare. Acesta susţine că medicul de familie trebuie să beneficieze de o pregătire continuă pentru a contribui la creşterea nivelului de diagnosticare precoce a diabetului şi pentru a uşura viaţa pacientului cu diabet. Prof.univ.dr. Amorin Popa susţine ideea lansată de ministrul Sănătăţii, conf.univ.dr. Ladislau Ritli, de a axa sistemul de sănătate din ţara noastră mai mult pe instruirea medicului de familie şi mai puţin pe unităţile sanitare publice, aşa cum este în prezent.
Lucrările susţinute în a doua zi a congresului au abordat tematica diagnosticării si metodelor de tratament a diabetului zaharat de tip 2. În cadrul sesiunii “State of the art lectures”, prof.univ.dr. Nebojsa Lalic (Serbia) a abordat subiectul prevenţiei în diabetul de tip 2 din punct de vedere al reuşitelor şi al controverselor.
Conf.univ.dr. Ioan Andrei Veresiu, Presedintele Federaţiei Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, a discutat despre importanţa adoptării unui tratament personalizat în funcţie de tiparul glicemic al fiecărui pacient în parte.
A doua zi a congresului s-a încheiat cu lucrările prof.univ.dr. Jack Leahy (USA) şi prof.univ.dr. Nicolae Hancu, care au demonstrat diferenţele între recomandările ideale ale insulinoterapiei în diabetul zaharat de tip 2 şi practica reală în sesiunea intitulată: “Insulinoterapia în diabetul zaharat de tip 2: de la concept la practică”.
Paralel cu lucrarile Congresului Federaţiei Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice s-au desfăşurat şi cursurile Primului Congres al Asociaţiei Române de Educaţie în Diabet în care şeful de lucrări, Cornelia Bala, a fost ales ca viitor preşedinte al organizaţiei. Tot într-o sesiune paralelă cu desfăşurarea congresului, asociaţiile persoanelor cu diabet au discutat despre programele viitoare de asistenţă a pacientului cu diabet.
Medicii prezenţi la Congresul Federaţiei Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice s-au putut delecta în a doua zi cu un concert de înaltă elevaţie susţinut la Catedrala Romano-Catolică din Oradea.
comunicat de presa
Sursa: Televiziunea Medicala