Este salutar in caz de anafilaxie – reactii alergice severe! Totusi, unele mame care nu au reusit sa utilizeze dispozitivul vital la propriii copii. Vezi ce s-a decis!
Dispozitivul automat pentru autoinjectare cu adrenalina se utilizeaza pentru tratamentul reactiilor alergice severe, pana la acordarea asistentei medicale de urgenta. Astfel de dispozitive sunt concepute astfel incat sa fie usor de utilizat de catre pacientul insusi sau de catre o persoana care ii asigura ingrijire.
De la ce a pornit decizia autoritatilor in materie de medicamente
Agentia Europeana a Medicamentului a recomandat o serie de masuri, pe fondul temerilor privitoare la posibilitatea ca, prin dispozitivele existente in acest moment, adrenalina sa se administreze subcutanat si nu intramuscular, ceea ce poate intarzia raspunsul la tratament. In cadrul unui studiu efectuat in 2013 de catre Brown si colaboratorii, s-a demonstrat ca 15% dintre mame nu puteau utiliza cu succes dispozitivul automat pentru autoinjectare cu adrenalina la propriii copii, ceea ce constituie un argument in sprijinul introducerii unei modalitati adecvate de instruire si a unor materiale educationale cuprinzatoare adresate atat pacientilor cat si profesionistilor.
Sunt factori care pot afecta eliberarea intramusculara efectiva a adrenalinei, printre care: lungimea acului, grosimea stratului adipos subcutanat, modul de functionare a dispozitivului automat pentru autoinjectare cu adrenalina (de exemplu, daca este prevazut cu arc de incarcare sau nu), unghiul de plasare a dispozitivului pe piele si forta de activare a dispozitivului, precum si interesul pacientului de a urma instructiunile de administrare.
Dispozitivul, insotit de materiale audio-video
Comitetul pentru Medicamente de Uz Uman al EMA – Committee for Medicinal Products for Human Use CHMP a concluzionat ca instruirea utilizatorului prezinta importanta capitala. Prin urmare, pentru asigurarea utilizarii optime a dispozitivelor automate pentru autoinjectare cu adrenalina, companiilor care detin autorizatie de punere pe piata pentru astfel de dispozitive li se va solicita elaborarea unui pachet de materiale educationale mai eficace, atat pentru pacienti, cat si pentru profesionistii din domeniul sanatatii. Pachetul va include un dispozitiv pentru instruire, destinat practicii pacientilor, materiale audio-vizuale care sa prezinte in detaliu modul de utilizare a dispozitivului, precum si o lista de verificare pentru medicii prescriptori, prin care sa se asigure furnizarea unui volum suficient de informatii catre pacient inainte de utilizarea dispozitivului.
Totodata, se vor actualiza si informatiile despre medicament referitoare la dispozitivul automat pentru autoinjectare cu adrenalina, prin introducerea de atentionari si precautii suplimentare, inclusiv a unei recomandari de prescriere a doua dispozitive automate pentru autoinjectare cu adrenalina, pe care pacientii sa le aiba permanent asupra lor si a unei recomandari adresate membrilor de familie, celor care ii ingrijesc sau personalului didactic, care urmeaza sa fie instruiti cu privire la modul de utilizare a unui astfel de dispozitiv.
Este bine sa aveti doua, nu unul. Familia si dascalii trebuie sa stie sa-l foloseasca
Daca prezentati risc de aparitie a unor reactii alergice grave si vi s-a prescris utilizarea unui dispozitiv automat pentru autoinjectare cu adrenalina, trebuie sa va asigurati ca v-ati familiarizat cu acesta si sa il aveti permanent asupra dvs. Este probabil ca doctorul sa va recomande sa purtati doua astfel de dispozitive, pentru cazul in care aveti nevoie de o a doua doza pana la acordarea asistentei medicale de urgenta, transmite Agentia Nationala a Medicamentului si a Dispozitivelor Medicale.
Membrii familiei, persoanele care asigura ingrijire sau personalul didactic trebuie si acestia instruiti privitor la utilizarea corecta a dispozitivului automat pentru autoinjectare cu adrenalina. in caz de intrebari sau temeri, discutati cu medicul dumneavoastra sau cu farmacistul.