Timişorenii pot salva vieţile pacienţilor care au nevoie de celule stem hematopoietice.
Cei care vor să doneze celule o pot face la Centrul Regional pentru Transfuzii Sanguine de pe str. Martir Marius Ciopec nr. 1 Timişoara. Astfel copii și adulţi, diagnosticaţi cu leucemie sau alte boli grave ale ţesutului sanguin sau ale sistemului imunitar, au şansa, cu ajutorul registrului, de a găsi mai rapid şi mai uşor donatorii.
În plus, nu mai sunt nevoiţi să plece în străinătate pentru transplant, aşa cum se întâmpla până acum, ci pot apela la unul din centrele de transplant din țară.
Donatorii trebuie să aibă între 18 şi 45 de ani şi să fie sănătoşi.
“Nu doare. Este ca şi cum ai dona sânge, doar că se recoltează o cantitate un pic mai mare. Pot veni la noi la centru şi o echipă formată din doi medici stă de vorbă cu donatorul căruia I se face o fişă de introducere în program pentru a fi luat în evidenţă. Este evaluat, se recoltează nişte analize care se efectuează şi la noi, şi la Bucureşti, iar în momentul în care este nevoie de celule va fi chemat şi printr-un anumit protocol de donare se vor recolta celulele stem. Este un program foarte bun şi binenţeles că ajută la salvarea de vieţi ”, a declarat directorul centrului, medicul Cristina Ghiocel.
Persoanele înscrise în registru pot dona până la vârsta de 60 de ani.
“Spreăm să fie mulţi oameni doritori să doneze pentru că nu implică eforturi majore, doar un pic de timp să vină să răspundă la nişte întrebări, în rest ne ocupăm noi de tot.”
De asemenea, medicii de la Centru de Transfuzii fac un apel către timişoreni şi în privinţa donării de sânge.Aici se ajunge , uneori, în situaţia în care să fie nevoie să se apeleze la alte unităţi medicale din regiune pentru a asigura necesarul de sânge.
“În fiecare secundă, în fiecare minut e nevoie de sânge. Avem nevoie de toate grupele, sunt foarte mulţi bolnavi şi acut, şi accidente, şi politraume, nu mai vorbesc de patologia leucemică şi cea canceroasă. Spitalele sunt pline de oameni necăjiţi şi bolnvai care au nevoie de sânge. Încercăm să facem faţă cu ce avem acum, dar niciodată nu e sânge destul …Dacă vin mai mulţi noi îi primim cu drag şi avem mare nevoie de sânge, orice grupă, orice cantitate. Îi rugăm să vină să doneze. Să nu le fie frică, că dacă le e frică leşină”, a mai spus medicul Cristina Ghiocel.
Cei care vor să facă o faptă bună pot merge la Centrul de Transfuzie de lângă Spitalul Judeţean, de luni până vineri, între orele 8- 12. În schimb, oamenii primesc câte 7 tichete de masă, o zi liberă de la serviciu şi abonament pe 14 zile la transportul în comun.
autor: Luiza Tirca
Sursa: Televiziunea Medicala