Producătorul german care a produs thalidomida şi-a cerut public scuze, după 50 de ani, pentru efectele adverse ale acestui medicament care l-a avut după administrarea de către femeile însărcinate provocând miilor de copii malformaţii, informează Agerpres.
Directorul executiv al Grunenthal, Harald Stock, a declarat într-un discurs, vineri, că firmei sale îi pare “cu adevărat rău” pentru tăcerea păstrată faţă de victimele thalidomidei, medicament administrat femeilor însărcinate ca tratament împotriva greţurilor de dimineaţă în anii 1950 şi la începutul anilor 1960.
“Vă rugăm să consideraţi tăcerea noastră drept un semn al şocului pe care ni l-a cauzat destinul dumneavoastră”, a precizat Harald în discursul său.
O asociaţie dedicată victimelor a făcut apel la o acţiune mai concretă şi anume, Freddie Astbury, consultant şef al asociaţiei Thalidomide Agency UK, a declarat că firma ar trebui “să îşi însoţească declaraţiile cu o investiţie financiară” şi nu doar să îşi exprime un simplu regret.
Aproximativ 10.000 de copii s-au născut cu malformaţii, precum absenţa unor membre, după ce mamele acestora au luat thalidomida, care a fost vândută în aproape 50 de tări înainte de a fi retrasă de pe piaţă, în 1961.
Sursa: paginamedicala.ro