Eugen Nicolăescu, ministrul Sănătăţii, s-a întâlnit în data de 24 ianuarie 2013, cu reprezentanţii reţelei private de sănătate „Regina Maria”.
Ministrul Sănătăţii a apreciat că discuţia a stat sub semnul unui dialog corect, de deschidere şi informare reciprocă. În timpul întâlnirii s-a convenit ca reprezentanţii unităţii private să colaboreze cu echipa ministerului pentru îmbunătăţirea legislaţiei în domeniu, inclusiv pentru elaborarea pachetului de servicii de bază pe care Ministerul Sănătăţii intenţionează să îl definitiveze în acest an.
Reprezentanţii ”Regina Maria” și-au exprimat disponibilitatea pentru dialog şi au arătat intenţia de a pune la dispoziţia autorităţilor expertiza pe care au dobândit-o în acest domeniu.
Sursa: ms.ro