Crucea Rosie Romana – Filiala Sector 1 Bucureşti va sărbători Crăciunul 2012 printr-o serie de acţiuni ce se vor desfăşura în intervalul 14- 21 decembrie 2012, astfel:
-14 decembrie – Bradul de Crăciun care se va organiza la orele 10.00 la sediul Filialei din str. Ion Slatineanu nr. 16. Va avea loc o serbare cu Moş Crăciun şi se vor distribui pachete cu alimente de bază, dulciuri, produse de igienă unui număr de 200 de copii provenind din familii cu situaţie materială precară din 20 unităţi de învăţământ ( grădiniţe, gimnazii, licee ) din sectorul 1. Valoarea unui pachet este de 85 lei, iar valoarea totală este de 15.000 RON. Produsele au fost procurate din fondurile proprii ale Filialei, din colecta de fonduri realizată de un grup de voluntari, studenţi şi masteranzi la Academia de Studii Economice, precum şi donaţiile S.C. Vel Pitar S.A., S. C. Kandia Dulce y S. A. şi ale Sediului Central. La serbare vor participa directorul general al SNCRR, preşedinta şi vicepreşedinţi ai Filialei, reprezentanţi ai firmelor donatoare, 25 voluntari activi ai Filialei sector 1;
– 15 decembrie – eveniment de promovare a proiectului Banca de Alimente la Carrefour Băneasa. Alături de ppresedintele SNCRR , doamna Mihaela Geoana, de ambasadoarea Crucii Roşii Romane, doamna Iuliana Tudor, precum şi de vedete care sunt implicate în promovarea proiectului vor participa 20 voluntari ai Filialei;
-19 decembrie – distribuirea de pachete cu dulciuri, portocale şi produse de igienă pentru 300 copii nevoiaşi de la Şcoală nr. 13 din sectorul 1. La acţiune participa doamnă preşedinte Mihaela Geoana, doamna Margareta Pislaru, preşedinta Filialei sector 1,precum şi 6 voluntari ai Filialei.
– săptămâna 17-21 decembrie – distribuirea a 260 tichete sociale şi 500 pâini primite de la Titan Panificaţie şi Morărit pentru un număr de 260 persoane cu situaţie materială precară. Acţiunea se desfăşoară în colaborare cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială a sectorului 1 . Vor fi implicaţi 15 voluntari ai Filialei sector 1.
Sursa: crucearosie