Doliu in lumea medicala la Timisoara. Unul dintre cei mai pretuiti medici s-a stins fulgerator, miercuri seara. Este vorba despre fostul sef al Serviciului de Ambulanta Timis, doctorul Iancu Leonida.
Medicul s-a stins la varsta de 67 de ani, in urma unui stop cardio respirator.
Iancu Leonida a condus Serviciul de Ambulanta Timis vreme de 27 de ani dedicandu-si viata medicinei de urgenta si salvarii de vieti omenesti. A coordonat echipajele de salvare in vremuri foarte grele si marcate de lispuri si probleme si mai apoi in pandemie cand a facut totul pentru ca medicii si asistentii sa ajunga cat mai grabnic la cei suferinzi.
In martie 2022, Iancu Leonida iesise la pensie.
A condus Serviciul de Ambulanță inclusiv pe timpul pandemiei, perioadă în care spunea că unitățile au fost atât de solicitate încât au rămas cu pacienții în ambulanță. „Am fost pe muchie de cuțit”, descria Leonida situația în plină pandemie de Covid-19.
„Suntem profund îndurerați de aflarea veștii trecerii în neființă a medicului Iancu Leonida, fostul șef al Serviciului de Ambulanță Timiș.
Dedicat trup și suflet meseriei nobile de a salva vieți, domnul doctor Iancu Leonida a fost unul dintre acei profesioniști care și-au dedicat întreaga viață medicinei de urgență. Implicarea negreșită în multitudinea de misiuni dificile ale salvării vieții celor suferinzi au creionat în timp imaginea palpabilă a unui adevărat salvator, cu respect nemărginit pentru pacienți dar și pentru meserie.
Drum lin către Cer, domnule doctor!
Condoleanțe familiei, prietenilor, dar și colegilor!”, au transmis cei de la Departamentul pentru Situații de Urgență.
Dumnezeu sa-l odihneasca!
1 Comment
Pingback: Fostul sef al Serviciului de Ambulanta Timis, doctorul Iancu Leonida s-a stins fulgerator • VoxMedical | Viata si sanatate