Vrei să obții datele stocate pe timpul apelului iniţiat către Serviciul de urgenţă 112? Trebuie să te adresezi Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, formulând o solicitare datată şi semnată – vezi cui sunt comunicate aceste informații și ce trebuie să conțină cererea!
– date personale – nume, prenume, adresa (în anexă copie de pe cartea de identitate, buletin de identitate, paşaport);
– obiectul solicitării – confirmare apel, conţinut apel ş.a.;
– numărul de telefon de la care a fost apelat Serviciul de urgenţă 112;
– localitatea din care a fost iniţiat apelul către Serviciul de urgenţă 112;
– anul, luna, ziua, intervalul orar în care a fost iniţiat apelul către Serviciul de urgenţă 112;
– adresa la care să fie expediat răspunsul.
Dacă solicitarea privind Serviciul de urgenţă 112 (adresa de e-mail a Biroului Relaţii Publice a STS este relatiipublice@112.ro) este adresată de către un reprezentant legal al persoanei vizate este necesară transmiterea, în copie, a documentului care atestă reprezentarea.
Conform legislației cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, dar și a celei privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale – Direcția pentru Apel Unic de Urgență ”are obligaţia de a administra în condiţii de siguranţă şi numai pentru scopurile specificate, datele personale pe care ni le furnizaţi despre dumneavoastră, un membru al familiei dumneavoastră ori o altă persoană”.
”Sunteţi obligat(ă) să furnizaţi datele, acestea fiind necesare în scopul soluţionării urgenţelor identificate prin Serviciul de urgenţă 112. Refuzul dvs. determină imposibilitatea intervenţiei la urgenţa semnalată. Informaţiile înregistrate sunt destinate utilizării de către operator şi sunt comunicate numai următorilor destinatari: agenţiile specializate de intervenţie, persoana vizată şi/sau reprezentanţii legali ai acesteia, instanţa de judecată şi procuror”, precizează www.112.ro.