Hemoroizii – o afectiune-tabu care naste foarte multe mituri. Prea rusinati ca sa discute cu un specialist un subiect atat de delicat, prea naivi cand vine vorba despre tratamentele naturiste si prea increzatori in tot ce scrie pe internet, romanii care sufera de boala hemoroidala ajung deseori sa creada neadevaruri despre aceasta.
Consecinta: tot mai multi ajung la specialistul proctolog cand starea lor este grava sau foarte grava. Doctorii Dan Andronesi si Dorel Firescu vin cu lamuriri pe acest subiect.
1. Statul indelungat in sezut duce la aparitia hemoroizilor
Adevarat. Statul in sezut ore intregi poate creste riscul de formare a hemoroizilor. „Statul prelungit pe scaun creste presiunea venoasa in plexul venos hemoroidal, fapt ce duce la aparitia acestei afectiuni”, explica medicul Dan Andronesi. Sedentarismul apare pe lista principalelor cauze ale hemoroizilor si trebuie sa luptam cu el zi de zi.
2. Femeile sunt mai afectate de aceasta boala decat barbatii
Adevarat. Femeile pot suferi mai des de hemoroizi pentru ca sarcina favorizeaza aparitia acestora. Schimbarile hormonale din cele 9 luni, precum si travaliul sunt factori care pot duce la acest diagnostic.
3. Sexul anal poate duce la aparitia hemoroizilor
Adevarat. Sexul anal poate duce la hemoroizi prin traumatizarea plexului venos hemoroidal si ruperea fibrelor elastice de la nivelul intimei venoase.
Pericolul practicarii sexului anal consta in incontinenta anala, aparitia fisurilor anale si a rectoragiilor prin ruperea hemoroizilor sau trombozarea venelor dilatate. Toate complicatiile duc si la agravarea hemoroizilor deja existenti.
4. Exista o sumedenie de tratamente naturiste care ma pot scapa de hemoroizi
Fals. Creme, ceaiuri, pastile – majoritatea pacientilor cu hemoroizi le-au incercat inainte sa ajunga la medic. Acestea nu dau insa rezultate, ba chiar agraveaza problema, atrage atentia medicul Dorel Firescu.
„Toate remediile naturiste recomandate pe internet, dar si pseudoconsulturile facute in farmacii sau in cabinetele unor medici care nu au pregatire in proctologie nu fac altceva decat sa inrautateasca starea celor care sufera de hemoroizi. Niciun tratament administrat local – deci creme – si niciun tratament inghitit – pastile sau ceaiuri – nu pot vindeca aceasta afectiune. Boala isi vede mai departe de evolutie, apar complicatii si, deseori, recidive chiar dupa ce intervenim profesionist”, explica doctorul.
5. Hemoroizii sunt o problema de la varsta a treia incolo
Fals. Medicii diagnosticheaza boala hemoroidala la tot mai multi tineri. Printre cauzele frecvente ale aparitiei hemoroizilor se numara alimentatia saraca in fibre, constipatia, greutatea excesiva, lipsa de miscare, fumatul si consumul excesiv de alcool. Adica, mai toate pacatele tineretii, ceea ce inseamna ca boala apare la varste tot mai mici.