Houston NPA organizează în perioada 13-15 mai 2011, la Băile Felix, jud. Bihor, cea de-a IVa ediție a Houston Farma Practic, eveniment regional dedicat farmaciștilor și asistenților de farmacie. Evenimentul va reuni peste două sute de farmaciști și asistenți de farmacie din județele Alba, Bihor, Cluj, Maramureș, Satu Mare și Sălaj.
HoustonFarma Practic reprezintă o serie de conferinţe regionale organizate de Houston NPA cu scopul informării corecte a farmaciştilor şi asistenţilor de farmacie asupra subiectelor importante din sistemul farmaceutic. Fiecare ediţie a Houston Farma Practic cuprinde dezbateri legate de particularităţile şi provocările profesiei de farmacist, dar şi prezentări despre noutăţile existente pe piaţa de profil. Manifestările HoustonFarma Practic(HFP) își propun să abordeze într-un mod inovativ comunicarea informației medicale de calitate către farmacist și să pună accentul atât pe ceea ce își doresc să afle farmaciștii, cât și pe dialogul cu aceștia.
Simpozionul de la Băile Felix este coordonat științific de prof. farm. Marius Bojiță, președinte UMF “Iuliu Hațieganu” din Cluj și membru de onoare al Academiei Oamenilor de Știință din România.
Printre lectorii care vor susține prezentări se numără: prof. dr. Horațiu Boloșiu – Președinte Societatea Română de Reumatologie; prof. dr. Laura Vicaș – Universitatea Oradea, Facultatea de Medicină și Farmacie; conf. dr. Szabo Ildiko – Universitatea Oradea, Facultatea de Medicină și Farmacie; dr. Adrian Cacovean – Medic chirurg – Spitalul Județean de Urgență Rm. Vâlcea; farm. Ioana Cacovean – Președinte Patronatul Farmaciștilor din România; dr. Marius Uscatu – Centrul de Chirurgia Piciorului București; prof. Doina Miere – UMF „Iuliu Hațieganu” Cluj; conf. dr. Lorena Filip – UMF „Iuliu Hațieganu” Cluj; șef lucr. dr. Ana Maria Baboia – UMF „Iuliu Hațieganu” Cluj; farm. pr. Adelaida Haiduc – vicepreședinte Colegiul Farmaciștilor Cluj.
Respectând tradiţia de a crea evenimente în cadrul cărora se promovează echipa medicală şi sistemul centrat pe pacient, Houston NPA a creat acest concept de eveniment în cadrul căruia interactivitatea joacă un rol major, mai mult de o treime din timpul alocat prezentărilor fiind rezervat sesiunilor de întrebări şi răspunsuri.
În cadrul manifestării se vor aborda subiecte precum: noțiuni de confidențialitate ale actului medical, erori în antibioticoterapie, produse premise în sarcină, medicamente generice, tratamentul afecțiunilor eso-gastro-duodenale, micoterapia, managementul rapid al durerii, produsele naturale, interacțiuni medicamentoase în farmacia cu circuit deschis, tratamentul afecțiunilor respiratorii, legislație farmaceutică, problemele florei intestinale, codul deontologic al farmacistului, despre probiotice, prebiotice, simbiotice, incontinența urinară, importanța igienei orale și a igienizării profesionale, dietă și nutriție, cum tratăm bătăturile, platfus, picior scobit, monturi, precum și alte subiecte despre profesia de farmacist.
Programuleste creditat pentru farmaciști de către Colegiul Farmaciștilor Cluj (edițiile trecute au fost creditate cu 30 EFC, 20 EFC și 20 EFC) și pentru asistenții de farmacie de către OAMGMAMR Bihor (edițiile trecute au fost creditate cu câte 12 EMC).
Despre HoustonFarma Practic
În 2010 și 2011 au fost organizate 3 ediții ale HFP: la Sovata 25-27 iunie 2010, la Gura Humorului 26-28 noiembrie 2010 și la Sinaia 11-13 martie 2011, la care au participat aproximativ 700 de farmaciști și asistenți de farmacie din 3 regiuni geografice mari ale României (Ardeal, Moldova și respectiv Muntenia).
Fiecare ediție a fost moderată de personalități medicale de renume (HFP I Sovata: prof. farm. Marius Bojiță și prof. dr. Adrian Streinu-Cercel, HFP II Gura Humorului a moderat prof. dr. Ostin Mungiu, HFP III Sinaia – prof. dr. Dumitru Lupuliasa, prof. dr. Petru Armean și farm. Clara Popescu).
În 2011 sunt programate 6 astfel de evenimente regionale desfășurate sub brandul HoustonFarma Practic, dedicate farmaciștilor și asistenților de farmacie, după cum urmează:
- Houston Farma Practic Muntenia (B, IF, GR, DB, PH) a avut loc la Sinaia între 11-13 martie
- Houston Farma Practic Ardeal (CJ, AB, BN, SJ, SM, MM) are loc la Baile Felix între 13-15 mai
- Houston Farma Practic Sud (CT, TL, GL, BR, IL, CL) – estimat a avea loc în iunie
- Houston Farma Practic Vest (TM, HD, CS, GJ, MH) – estimat a avea loc în iulie
- Houston Farma Practic Moldova (IS, SV, VS, NT, BC, BT) – estimat a avea loc în septembrie
- Houston Farma Practic Centru (MS, BV, SB, CV, HR) – estimat a avea loc în noiembrie
Pentru informații despre înscriere la evenimentele viitoare, vă rugăm să contactați compania Houston NPA, organizatorul seriei de evenimente HoustonFarma Practic. Persoană de contact: Corina Stancu, Coordonator evenimente (email: corina.stancu@houston.ro; telefon: 0723.856.179)
Sursa: Televiziunea Medicala