Numărul persoanelor fără adăpost şi a celor cu hipotermie care au fost transportate de către serviciile de ambulanţă şi echipajele SMURD la unităţile sanitare şi în centrele sociale, în ultimele 24 de ore, este de 224.
Dintre acestea, 134 au avut nevoie de îngrijiri medicale în unitățile si compartimentele de primiri urgență.
La nivel naţional, s-au mai înregistrat 5 decese în judeţele Bihor, Botoşani, Vâlcea şi Timiş (2), astfel încât numărul deceselor din cauza hipotermiei severe înregistrate de la avertizarea “cod galben de ger” emisă de meteorologi, şi până în prezent, se ridică la 39.
De asemenea, în prezent se mai află în evaluare alte 2 cazuri de deces înregistrate în Bucureşti, existând suspiciunea de intoxicare cu monoxid de carbon.
Cele mai multe decese s- au înregsitrat în rândul persoanelor fără adăpost şi a cazurilor sociale.
Eforturile depuse de echipajele serviciilor de ambulanţă şi cele ale SMURD, care în această perioadă au avut misiuni de patrulare 24 de ore din 24, au făcut ca numărul deceselor să fie diminuat.
Ministerul Sănătăţii reaminteşte populaţiei ca, în această perioadă cu temperaturi extrem de scăzute, să asculte sfatul medicilor, să evite deplasările în spații deschise și expunerea la frig, să respecte regulile de igienă pentru evitarea îmbolnăvirilor şi să consume alimente bogate în proteine, fructe şi legume.
Sursa: Televiziunea medicala