Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dâmboviţa a anunţat că incendiul de la Crevedia provocat de exploziile de la o staţie GPL a fost localizat.
“La acest moment, incendiul a fost localizat, astfel că pericolul extinderii flăcărilor la vecinătăţi a fost eliminat. Echipajele operative acţionează pentru lichidarea ultimelor focare”, a precizat, duminică, ISU.
La faţa locului se intervine cu 10 autospeciale de stingere şi o autoscară.
Bogdan Popescu, de la ISU Dâmboviţa, a precizat la faţa locului că în total au fost trei explozii, iar pompierii care au fost răniţi de cea de a doua explozie, cea mai puternică, interveneau de la distanţă de 100 de metri.
Reprezentantul ISU Dâmboviţa a fost şi el rănit uşor în explozie, având arsuri de gradul I la mâna dreaptă.
UPDATE ora 9.20: “O aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, a decolat duminică dimineaţă, 27 august, pentru a efectua o misiune umanitară pe ruta Otopeni – Bruxelles – Otopeni, pentru transportarea a doi pacienți care au suferit arsuri în urma incendiului. Cea de-a doua aeronavă C-27J Spartan a decolat în jurul orei 8.00 cu destinaţia Milano, Italia, pentru transportul a încă doi pacienți care au suferit arsuri”, a informat MApN.
UPDATE ora 7.00: “Incendiul a fost localizat, astfel că pericolul extinderii flăcărilor la vecinătăți a fost eliminat. Echipajele operative acționează pentru lichidarea ultimelor focare. La fața locului intervin 10 autospeciale de stingere și o autoscară”, transmite DSU.
“54 persoane sunt internate în diverse secții ale unităților sanitare, 10 dintre acestea fiind intubate. 47 de persoane au fost transportate la unități sanitare din municipiul București, cu arsuri și traumatisme. Trei persoane au fost transportate la Spitalul Clinic de Urgență București, cu arsuri, iar alte patru la Spitalul Bagdasar-Arseni.
Din totalul victimelor, 43 de persoane sunt cadre ale MAI, între care 39 de pompieri, doi jandarmi şi doi poliţişti.
Pentru protecția cetățenilor, a fost stabilit un perimetru de siguranță pe o distanță de aproximativ 800 metri față de locul intervenției și au fost evacuați preventiv aproximativ 3.000 locuitori. De asemenea, în proximitatea zonei de manifestare a fost transmis un mesaj de avertizare prin intermediul sistemului Ro-alert
Odată cu activarea Planului Roşu de Intervenţie, au participat 23 de autospeciale de stingere, o autospecială cu roboţi, 22 de ambulanţe SMURD, un elicopter SMURD, o echipă de descarcerare şi o autospecială pentru transport victime multiple.
De asemenea, au fost operaționalizate și două linii TELVERDE, unde aparținătorii victimelor exploziei din județul Dâmbovița au putut afla informații despre starea celor afectați de acest nefericit eveniment”, a mai menţionat DSU.
Raed Arafat, ulterior localizării incendiului: “Pompierii răceau cisternele [înainte de cea de-a doua deflagraţie] pentru că se ştia că mai există combustibil în ele. Pompierii lucrau şi aveau mai multe case în zonă, care au fost afectate şi au trebuit stinse, deci operaţiunea a fost şi pentru limitarea, prevenirea şi stingerea incendiilor limitotrofe. Pompierii şi-au făcut treaba, aşa cum trebuie să o facă, din păcate asumându-şi anumite riscuri la locul intervenţiei”.
UPDATE 00:40: ”În acest moment ne concentrăm să salvăm cât mai mult vieți. Patru pacienți sunt în operație. O să mergem acum și la Bagdasar-Arseni. Mecanismul european a fost activat”, a declarat premierul Ciolacu.
Întrebat despre informațiile conform cărora stația GPL unde a avut loc explozia este deținută de un membru PSD, șeful executivului a răspuns: Este fiul unui primar. Eu, ca președinte, nu știu cu ce se ocupă copiii primarilor sau ce membri au GPL.
”Au fost aduse un număr de 30 de victime, dintre care trei din explozia inițială. Dintre acești 30, unul singur nu prezenta arsuri. Restul prezintă arsuri pe diverse suprafețe. Cinci sunt mai grav, dintre care doi intubați. Evoluția pacienților arși este imprevizibilă. Prin mecanismul de protecție civilă europeană au fost idenitificate șapte locuri unde aceștia poți fi duși”, a adăugat un medic.
UPDATE, duminică, ora 00:10: ”În spitalele din București sunt internate în acest moment 46 de victime ale exploziilor care au avut loc la o staţie GPL din localitatea Crevedia, judeţul Dâmboviţa: 13 sunt la Spitalul Bagdasar Arseni, 4 la Spitalul de Arși, 28 la Floreasca, 1 la Elias. 8 pacienți sunt intubați. Cifrele vor fi actualizate pe măsură ce apar noi informații”, informează Ministerul Sănătății.
Sursa: https://www.biziday.ro/
SURSA foto: https://www.digi24.ro