„UMFT este universitatea care se dezvoltă împreună cu noi – cadre universitare și studenți. Doar împreună putem duce mai departe tradiția și doar împreună putem dezvolta și pregăti universitatea noastră să răspundă cât mai bine nevoilor actuale de educație universitară în Medicină. Împreună și fiecare dintre noi suntem Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș„ din Timișoara”, a declarat prof. dr. Octavian Crețu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara.
Printre exponate se găsesc o serie de aparate și instrumente medicale, cum ar fi primul ecograf cu examinare în timp real din Centrul Universitar Timișoara, care datează din 1985, instrumentar chirurgical, sonda Watson folosită înainte de apariția fibroscoapelor în pediatrie, etc.