Conform raportului anual al Federaţiei Europene a Industriilor şi Asociaţiilor Farmaceutice (EFPIA), în anul 2009 la nivel mondial industria farmaceutică investea 15.9% din totalul acestui sector. Pe locul 2 se află domeniul IT cu 9.9% investiţii în software şi servicii informatice, pe locul 3 acelaşi domeniu IT cu investiţii de 8.7% în hardware şi echipament. Locul 4 este ocupat tot de industria cercetării şi dezvoltării farmaceutice, cu 6.2% investiţii în echipamente şi servicii de sănătate. Cel mai puţin investesc în cercetare şi dezvoltare producătorii de petrol şi gaze naturale – 0.4%.
În anul 2010, la nivel european s-a înregistrat o uşoară scădere (440 milioane de Euro) faţă de anul 2009, în ceea ce priveşte valoarea investiţiilor în cercetare şi dezvoltare în domeniul farmaceutic, dar industria farmaceutică rămâne în continuare un investitor important faţă de celelalte industrii.
„Este adevarat, impactul economic s-a resimţit şi asupra industriei farmaceutice. Investiţiile în cercetare şi dezvoltare s-au lovit de foarte multe provocări în ultimii ani. Industria îşi doreşte să menţină investiţiile în cercetare, deşi numărul noilor molecule scade şi implicit descoperirile sunt din ce in ce mai scumpe. Dacă în tehnologie de pildă oamenii pot trăi fără ultimul model al unui produs, în medicină fără anumite medicamente poţi ajunge să nu mai ai nevoie de tehnologie. Deşi ceea ce tehnologia produce este mult mai palpabil – produse care ne fac viaţa mai uşoară sau mai frumoasă, în medicină este vorba despre speranţa la viaţă. Acesta este şi motivul pentru care industria farmaceutică va continua să investească în cercetare.” precizează Cristian Lutan, Director Executiv Adjunct APPIM (Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente) – asociaţie membră a EFPIA.
Care este situaţia în România în ceea ce priveşte investiţiile în cercetare şi dezvoltare de noi medicamente?
În anul 2008, România se află pe ultimele locuri în Europa la capitolul valoarea investiţiilor în cercetare şi dezvoltare de medicamente. 30 milioane Euro se investeau de către ţara noastră, doar Cipru fiind ţara care investea mai puţin decât noi la acest capitol – 14 milioane Euro. În topul ţărilor cu cele mai mari investiţii se aflau: Germania, Franţa, Marea Britanie care alocau anual sume de peste 4 miliarde Euro.
„Cu toate acestea, domeniul farmaceutic rămâne în continuare cel mai mare investitor în cercetare şi dezvoltare atât la nivel european cât şi mondial – cu 27 miliarde Euro alocate anual şi peste 600.000 de angajaţi. Preocuparea industriei farmaceutice pentru noi descoperiri există în continuare. Să nu uităm că sunt încă multe boli pentru care nu există un tratament: Alzheimer, multe forme de cancer sau scleroza multiplă.” a declarat Cristian Lutan, Director Executiv Adjunct ARPIM.
Sursa: comunicatemedicale.ro