Institutul national de sanatate publica a raportat inca 30 de cazuri de infectare cu tulpina Delta a coronavirusului, depistate in ultima saptamana. Din cele 87 de infectari cu varianta Delta, peste jumatate (49 de cazuri) se afla in 18 focare, dintre care 13 familiale (22 cazuri) si 5 de colectivitate (27 cazuri). Focarele au fost inregistrate in 7 judete: Arges, Ilfov (cate trei focare), Bacau, Iasi, Brasov, Teleorman (cu cate unul), Dolj si capitala Bucuresti (cu cate patru focare).
In saptamana 5-11 iulie, au fost raportate catre INSP 30 de cazuri de infectare cu varianta Delta (indiana) a coronavirusului, 34 cu cea Alpha (britanica) si unul cu cea Gamma (braziliana). In acest interval, au fost realizate 66 de operatii de secventiere a probelor prelevate de la persoane infectate cu coronavirus, dintre care 65 au fost confirmate cu variante care determina ingrijorarea (VOC).
Pana acum, la noi in tara, 3 persoane infectate cu varianta Delta si-au pierdut viata. Este vorba despre doi barbati din Bacau, care nu erau vaccinati impotriva COVID-19 si care fusesera in Finlanda, si despre o femeie de 72 de ani din Arges, tot nevaccinata.
Rata de confirmare de 75%
In total, pe teritoriul Romaniei au fost identificate pana acum un numar de 1.655 de cazuri de infectare cu tulpina Alpha, 11 cu Beta (sud-africana), 23 cu Gamma si 87 cu Delta, dintr-un total de 2.373 de secventieri. Rata de confirmare cu VOC, pentru toate probele secventionate, a fost de 75%.
”In acest moment nu exista evidente de transmitere comunitara sustinuta, la nivel national, a variantei Delta”, potrivit Institutului National de Sanatate Publica.
INSP precizeaza ca in saptamana 28 iunie – 4 iulie nu au fost identificate cazuri de infectare cu VOC. De asemenea, in ultimele doua saptamani nicio persoana infectata cu una dintre tulpini nu a decedat.
1 Comment
Pingback: INSP | Inca 30 de cazuri de infectare cu varianta Delta a SARS-CoV-2, in Romania • VoxMedical | Viata si sanatate