Ministerul Sanatatii din Israel sustine ca persoanele cu varste de peste 60 de ani sunt de patru ori mai protejate impotriva infectarii cu virusul SARS-CoV-2 , dupa 10 zile de la administrarea celei de-a treia doze de vaccin decat persoanele care au primit doua doze de ser.
Doua institute din Israel, Gertner si KI, sustin ca a treia doza de vaccin ofera de cinci sau sase ori mai multa protectie dupa 10 zile in privinta cazurilor grave ale bolii sau a spitalizarilor. Israelienii din grupa de varsta 60+ au fost primii imuizati, la inceputul campaniei de vaccinare in decembrie anul trecut.
Grupa 40+ este si ea eligibila
Israelul a inceput administrarea celei de-a treia doze de vaccin anti-Covid varstnicilor pe 30 iulie, iar de saptamana trecuta, si persoanele de peste 40 de ani pot primi a treia doza. De asemenea, femeile insarcinate, profesorii si lucratorii din domeniul sanatatii cu varste chiar mai mici de atat sunt considerate eligibile pentru doza booster. Conditia este sa fi trecut cinci luni de la administrarea celei de a doua doze.
Aproape 1,5 milioane de persoane din populatia de 9,3 milioane a tarii au primit pana acum a treia doza de vaccin.
1 Comment
Pingback: Israel | Persoanele de peste 60 de ani, de patru ori mai protejate in cazul vaccinarii cu a treia doza de ser anti-COVID-19 de la Pfizer • VoxMedical | Viata si sanatate