Primul transplant hepatic dublu din ţara noastră a fost efectuat cu succes la Institutul Clinic Fundeni, în cadrul Centrului de Chirurgie Generală și Transplant Hepatic” Dan Setlacec”.
Pacienta a fost o fată în vârstă de 14 ani, cu o greutate de 77 de kilograme, care suferea de boala Wilson, afecțiune metabolică a ficatului caracterizată prin depunerea de cupru la nivelul ficatului și transformarea cirotică a acestuia. Fetei i-au fost transplantate două porțiuni de ficat: una de la mama sa, în vârstă de 33 de ani și una de la sora sa, în vârstă de 19 ani. S-a recurs la transplantul dublu deoarece nici una din cele două donatoare nu putea dona un fragment de ficat suficient de mare pentru o primitoare de 77 de kilograme.
Echipele chirurgicale au fost coordonate de prof. Uni. Dr. Irinel Popescu, iar echipele anestezice de dr. Gabriela Droc. De asemenea anastomozele arteriale au fost efectuate la microscop de prof. Univ. Dr Ion Lascăr. Evoluția postoperatorie, atât a celor două donatoare, cât și a primitoarei este în limite normale.
” S-a efectuat o operație cu fragment de ficat de la donator în viață. A fost o operație destul de complexă, riscurile fiind mai mari decât în cazul unui transplant cu ficat întreg. Riscul este mare și la donator, fiind singură operație din lume ce se poate solda cu o mortalitate a donatorilor de 200%. De aceea donatorul trebuie să fie motivat atunci când alege să doneze un fragment de ficat. Din fericire la noi nu s-au înregistrat decese la donator, însă pe plan internațional acest lucru s-a întâmplat”, a declarat prof. Univ. Dr. Irinel Popescu, șeful Centrului pentru Boli Digestive și Transplant Hepatic din cadrul Institutului Clinic Fundeni.
Acestă premieră medicală națională continuă seria premierelor medicale realizate la Institutul Clinic Fundeni. În cadrul acestei instituții au fost realizate primele operații pe cord deschis cu circulație extracorporală, primul transplant renal, primul serviciu de reanimare, primul transplant medular cu condiționare redusă, primul transplant hepatic din România.
Sursa: Televiziunea Medicala