
Data de 29 septembrie marchează în întreaga lume Ziua Mondială a Inimii, eveniment menit să atragă atenţia asupra impactului bolilor cardiovasculare asupra sănătăţii publice, acestea fiind prezente constant în majoritatea ţărilor, situându-se pe primele două locuri în topul celor mai frecvente afecţiuni.
În acest context, pe 28 septembrie, la Cluj-Napoca s-a lansat Manualului Inimii, carte dedicată atât persoanelor sănătoase interesate de prevenţia bolilor cardiovasculare, cât şi pacienţilor cardiaci care doresc să înţeleagă mai bine afecţiunile inimii şi modul în care pot să contribuie direct la reducerea efectelor bolii prin schimbarea stilului de viaţă, a dietei şi a regimului de efort fizic. Manualul este, de asemenea, util medicilor de familie sau altor cadre medicale interesate să lucreze îndeaproape cu pacienţii cu factori de risc cardiovascular, astfel încât impactul lor să fie diminuat prin măsuri adecvate, la îndemâna fiecărui pacient.
Proiectul „Manualul Inimii” a fost susţinut de Spitalul Clinic de Recuperare din Cluj-Napoca, Universitatea de Medicină şi Farmacie Cluj-Napoca, Primăria Municipiului Cluj-Napoca şi Fundaţia Română a Inimii. Manualul Inimii este realizat de o echipă de medici din care fac parte: prof. dr. Dumitru Zdrenghea, conf. dr. Dana Pop, prof. dr. Dan Gaiţă, asist. univ. Gabriel Guşetu şi şef lucrări dr. Mihnea Zdrenghea. Publicaţia a apărut la editurile Clusium și Houston NPA și este promovată şi distribuită de Houston NPA, companie independentă de comunicare medico-socială cu proiecte şi evenimente dedicate publicului şi asociaţiilor de pacienţi.
Lansarea publicaţiei a fost precedată de inaugurarea „Promenadelor Inimilor” în Parcul Central şi Parcul Rozelor cu ocazia Zilei mondiale a Inimii, în dimineaţa zilei de 28 septembrie. „Promenadele Inimii” sunt trasee marcate special pentru a fi parcurse de publicul interesat să contribuie prin activitate fizică la scăderea riscului cardiovascular individual, alături de alte măsuri de dietă şi stil de viaţă – renunţarea la fumat, consumul moderat de alcool ş.a. Traseele sunt diferenţiate: pentru persoane sănătoase un circuit de cca 1,2 km, care trebuie parcurs de cel puţin două ori într-un interval de 30 de minute, şi un alt circuit recomandat pacienţilor diagnosticaţi cu boli cardiace, cu o lungime de 600 m, ce poate fi parcurs în aproximativ 7-8 minute.
Prezent la inaugurarea circuitelor inimii, primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a apreciat în mod deosebit iniţiativa lansării unui astfel de manual, manifestându-şi interesul direct pentru intensificarea eforturilor de informare şi conştientizare a publicului cu privire la importanţa adoptării unui stil de viaţă care să reducă riscul bolilor cardiovasculare, principala cauză a unor afecţiuni invalidante, cum sunt accidentele vasculare cerebrale, infarctul miocardic, insuficienţa cardiacă, dar şi cauza principală de mortalitate în România. Domnia Sa a propus ca „circuitele inimii” să fie marcate în perioada următoare şi în alte locaţii din municipiul Cluj-Napoca, prin implicarea directă a administraţiei locale.
Mai multe detalii despre trasee, modul în care trebuie parcurse, timpul şi viteza recomandate au fost oferite de către prof. Dumitru Zdrenghea, coordonatorul manualului. A fost subliniată încă o dată importanţa practicării exerciţiului fizic şi sportului în prevenirea bolilor cardiovasculare, profesorul Zdrenghea fiind unul dintre cardiologii direct implicaţi în activităţile organizate de Athletic Cardio Club, club înfiinţat de medicii din România.
Toţi cei prezenţi au parcurs în mod simbolic unul dintre cele două circuite, la trecerea liniei de finish fiind aşteptaţi cu tombole cu premii (oferite de Biofarm și Servier), surprize, dar şi posibilitatea de a beneficia de o serie de testări gratuite: măsurarea pulsului, a tensiunii arteriale, a indicelui de masă corporală şi a capacităţii vitale, cu ajutorul aparatelor puse la dispoziţie de Omron şi Spitalul Clinic de Penumoftiziologie „Leon Daniello” din Cluj.
Evenimentul de lansare a avut loc la Biblioteca Centrală Universitară din Cluj-Napoca. Alături de coordonatorul cărţii, profesor dr. Dumitru Zdrenghea, reputat cardiolog român, cu o activitate profesională de peste patru decenii şi contribuţii originale la dezvoltarea cardiologiei româneşti, s-au aflat conf. dr. Dana Pop din colectivul de autori, prof. Dr. Daniel Mureşan, prodecan al UMF Cluj-Napoca, prof. Dr. Ioan Maniţiu, şeful secţiei de cardiologie a Spitalului Judeţean Sibiu (care a prezentat recenzia cărţii) şi dr. Sanda Patrichi, directorul Spitalului Clinic de Recuperare Cluj-Napoca.
În cuvintele adresate celor peste 150 de participanţi la eveniment, vorbitorii au subliniat importanţa existenţei unor astfel de instrumente de informare la îndemâna publicului interesat, cum sunt Manualul Inimii şi discul de determinare a riscului cardiovascular relativ individual –CVRISK – prezentat în cadrul manualului. Acesta permite cititorului să-şi facă o autoevaluare a propriului risc de boală cardiovasculară. Evaluarea se poate face periodic, astfel încât fiecare persoană să verifice în ce măsură schimbările de stil de viaţă contribuie la reducerea reală a riscului său cardiovascular.
„Ceea ce aduce nou manualul este descrierea unui scor de risc propriu. Acesta permite fiecărui bolnav de inimă să urmărească în timp modul cum evoluează riscul său cardiovascular, facilitând adoptarea unor măsuri eficiente de prevenţie. Sperăm că acest nou scor CVRISK să fie agreat şi utilizat de cei cărora li se adresează cartea” , a arătat prof. dr. Dumitru Zdrenghea.
Evenimentul de lansare s-a încheiat cu un program artistic care a cuprins recitalul de muzică „classical cross-over” al cvartetului „Nuages”, poezii recitate de actriţele Maria Munteanu şi Ileana Negru şi, la final, un colaj al celor mai îndrăgite melodii interpretate de inegalabilul Dumitru Fărcaş.
Apariţia manualului şi evenimentul de lansare au fost susţinute de Biofarm (sponsor principal), Sun Wave Pharma, Gedeon Richter, KRKA, Abbott, Servier, Unilver, Walmark, Novartis Pharma, Worwag. Printre partenerii evenimentului s-au numărat şi Organizaţia Studenţilor Medicinişti din Cluj, OMRON, Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello” Cluj-Napoca, Eurostamp, Exclusiv Catering & Events, Coresi – Imprimeria Ardealul, fotograful Florea Uwe Alexandru.
Manualul Inimii – un sprijin în lupta cu bolile cardiovasculare, o problemă de sănătate publică şi în România
Statisticile situează România pe locul 3-4 în Europa la capitolul deceselor cauzate de boli cardiovasculare, după Federaţia Rusă, Bulgaria şi Lituania. Peste 60% dintre decesele înregistrate anual la noi în ţară sunt cauzate de bolile cardiovasculare. Echipa condusă de prof. dr. Dumitru Zdrenghea îşi propune să responsabilizeze publicul cititor cu privire la propria sănătate şi la importanţa protejării inimii de cele mai nocive obiceiuri contemporane (fumatul, mâncarea nesănătoasă, alcoolul, stilul de viaţă sedentar). Manualul Inimii conţine informaţii concrete despre sănătatea inimii, fundamentate ştiinţific şi prezentate într-o formă accesibilă publicului larg.
Prof. dr. Dumitru Zdrenghea deţine titlul de „Profesor Emerit” al UMF Cluj-Napoca şi distincţia „Meritul Academic” al Academiei Române. A făcut pionierat în multe compartimente ale cardiologiei clujene, fiind cel care a realizat primele ecocardiografii în Cluj şi a implantat primele stimulatoare cardiace. Prof. dr. Dumitru Zdrenghea a condus 33 de doctorate, a scris peste 70 de articole în baze de date internaţionale şi este autorul mai multor cărţi medicale. Specialist în cardiologia intervenţională, hemodinamică şi electrofiziologie endocavitară, autorul-coordonator al Manualului Inimii este membru al Societăţii Europene de Cardiologie şi al Asociaţiei Europene pentru Prevenţie şi Reabilitare Cardiovasculară.
Pentru mai multe detalii despre Manualul Inimii şi comenzi: comenzi@houston.ro, 021.317.09.43
1 Comment
Pingback: Fumatul – Un expert pneumolog atrage atentia asupra substantelor radioactive existente in fumul de tigara • VoxMedical | Viata si sanatate