Peste opt milioane de oameni din intreaga lume isi pierd viata din cauza cancerului in fiecare an. Pe langa impactul teribil din punct de vedere al sanatatii, consecintele afectiunilor oncologice se rasfrang si la nivel economico-social, avand in vedere ca aproximativ jumatate dintre decesele asociate cancerului apare prematur: la segmentul de varsta 30-69 de ani, adica, in mare parte, in randul persoanelor active profesional.
Noile „arme” in lupta impotriva cancerului
Progresele inregistrate in domeniul oncologiei in ultimii ani, insa, ofera mai multe sperante pacientilor cu cancer, atat din punct de vedere al prognosticului, cat si al calitatii vietii. Diagnosticul molecular, testarile genetice, imunoterapia, terapiile tintite, individualizate, pe baza profilului genetic al tumorii, sunt noile „arme” in lupta impotriva cancerului, care pot face diferenta intre viata si moarte.
Conferinta de presa tip dezbatere „INOVATIE pentru VIATA”, desfasurata in Timisoara si in alte trei orase din tara: Bucuresti, Cluj-Napoca si Iasi, are drept scop dezbaterea modului in care inovatia si progresele realizate in oncologie permit noi abordari in ingrijirea pacientilor din Romania, diagnosticati in stadii avansate, asa cum se intampla, deseori, in cazul cancerului bronhopulmonar sau al cancerului ovarian, oferind astfel sanse mai mari pentru cresterea ratei de supravietuire.
„Ne aflam intr-o epoca a schimbarilor in domeniul oncologiei, care contureaza o noua paradigma in managementul afectiunilor oncologice. Vorbim de noi solutii de detectare precoce a cancerului, diagnosticare precisa, terapii personalizate, in functie de structura genetica a tumorilor, care permit abordari individualizate ale pacientilor, ce inseamna rezultate imbunatatite atat din punct de vedere al supravietuirii, cat si raportat la calitatea vietii, care este mai putin afectata. Totodata, privim cu incredere catre noile progrese in imuno-oncologie, pentru ca acestea, alaturi de terapiile moleculare tintite, vor deschide, in mod cert, tot mai multe cai de abordare a cancerului, in vederea reducerii mortalitatii asociate acestei patologii” a declarat Dr. Stefan Curescu, Medic primar Oncologie Medicala, Sef al Clinicii de Oncologie, Spitalul Clinic Municipal de Urgenta Timisoara.
Despre impactul inovatiei in lupta impotriva cancerului:
Peste doua treimi dintre cazurile de cancer localizate la nivel pulmonar, cel mai frecvent tip de cancer, sunt diagnosticate in stadii avansate. De aceea si rata de supravietuire pentru pacientii cu aceste forme de neoplasm, avand in vedere solutiile terapeutice limitate in acest context, este printre cele mai reduse.
Progresele din domeniul oncologiei au o contributie importanta si din punct de vedere al diagnosticarii precoce, prin prisma identificarii unor mutatii genetice specifice. Identificarea mutatiei genelor BRCA1 si BRCA2 a fost initial considerata ca un factor care releva cresterea riscului de aparitie a cancerului de san si a cancerului ovarian.4 Ulterior s-a dezvoltat o clasa terapeutica dedicata – inhibitorii PARP (inhibitor al enzimelor poly (ADP-riboza) de tip polimeraza), care se adreseaza specific acestui subtip de paciente cu mutatie BRCA1 sau BRCA2.5Astfel, BRCA1 sau 2 este un factor prognostic in ceea ce priveste evolutia cancerului si in aceeasi masura este un factor predictiv al raspunsului la terapiile tintite.
Dezvoltarea de noi terapii care utilizeaza sistemul imunitar al organismului pentru a lupta impotriva cancerului (imunoterapii) sau terapiile moleculare tintite, prin individualizarea ingrijirii, precum si prin reducerea expunerii la chimioterapie inseamna si un impact pozitiv asupra calitatii vietii pacientilor cu cancer, potrivit specialistilor.
Inovatia si progresul se reflecta si in abordarea diagnosticului si terapiei cancerului pulmonar, cel mai frecvent diagnosticat la nivel global, privit astazi, de specialisti ca o afectiune heterogena. Cercetarile arata ca exista o varietate de mecanisme care contribuie la dezvoltarea tumorilor in cancerul pulmonar, iar in prezent este folosita in mare masura caracterizarea moleculara pentru evaluarea optiunilor de tratament.
Capacitatea de a caracteriza din punct de vedere molecular cat mai precis pacientii care au diferite tipuri de cancer pulmonar, pe baza mutatiilor genetice (EGFR, ALK, KRAS, mutual exclusive), si de a anticipa raspunsul lor la terapii specifice, ofera o abordare mai sigura si mai eficienta in tratamentul pentru cancerul pulmonar.
Astfel, este posibila, pe de-o parte, abordarea terapeutica in fazele incipiente ale afectiunilor, cu rezultate foarte bune din punct de vedere al ratei de supravietuire, iar pe de alta parte, se poate stabili un algoritm de tratament diferentiat in functie de tipul tumorii.
Despre cancer:
In 2015, 51.288 de romani si-au pierdut viata din cauza afectiunilor oncologice, tumorile maligne din sfera bronhopulmonara, alaturi de cancerul de san fiind primele doua cauze de decese asociate cancerului.
Peste 50% (26.618) dintre aceste decese au avut loc in randul persoanelor din segmentul de varsta 30-69 de ani.12 Totodata, alte 61.703 de cazuri noi de cancer au fost inregistrate de catre medicii oncologi din Romania, in 2015.
La nivelul judetului Timis, in 2015 au fost inregistrate 2306 de cazuri noi de cancer.14 La finalul primului semestru din 2016, fusesera diagnosticate 917 de noi cazuri de cancer, cu aproximativ 25% mai multe decat in aceeasi perioada a anului precedent.15 De asemenea, numarul pacientilor oncologici, aflati in evidenta specialistilor, in Timis, era de 18.284.16
Conferinta „INOVATIE pentru VIATA” face parte dintr-un proiect derulat la nivel national in Timisoara, Bucuresti, Cluj-Napoca si Iasi in contextul Zilei Mondiale de Lupta impotriva Cancerului 2017, dedicat cresterii gradului de constientizare si educarii opiniei publice cu privire la nevoia continua de inovatie in medicina si in oncologie in mod particular, mergand de la un diagnostic cat mai precis, continuand cu imbunatatirea managementului terapeutic, deziderate care contribuie la cresterea supravietuirii si a calitatii vietii pacientilor cu cancer.