Asociația Mediteraneeană de Mastologie (Manosmed)organizeazǎ, ȋn perioada 15-17 mai 2013, cursul intitulat „Breast Cancer – From Basic Science To Basic Management”, eveniment ce se va derula la București, ȋn aula Magnum, Aripa M a Universităţii Titu Maiorescu.
Preşedintele cursului, Prof. Univ. Dr. Vlad Tica, vicepreşedinte Asociaţia Europeană a Medicilor de Spitale, reaminteşte că:“După o pauză de opt ani, manifestarea Manosmed revine la Bucureşti, având ca invitaţi medici din toate specialităţile medicale:medicinǎde familie, chirurgi generaliști, radiologi, interniști, ginecologi, endocrinologi, oncologi dar și toți specialiștii interesați de domeniul Senologiei.”
De asemenea, profesor Vlad Tica subliniază motivele pentru care cursul „Breast Cancer – From Basic Science To Basic Management” nu trebuie să treacă neobservat:
“Subiectele sunt cuprinzătoare şi acoperă în mod progresiv şi adecvat baza ştiinţifică şi aplicarea medicală a acesteia, echipa multidisciplinară este formată din experţi de renume pe plan internaţional, atât în ştiinţă cât şi în tratamentul de zi cu zi al pacienţilor, iar prezentările sunt mai lungi şi mai asemănătoare cu prelegerile academice, incluzând ateliere de lucru şi sesiuni de întrebări şi răspunsuri.”
Ȋn cadrul cursului, medicii se vor putea familiariza cu managementul cancerului de sȃn, şi vor avea ocazia de a ȋnvǎța cum sǎ interecționeze cu pacienții prin expunerea unor noțiuni de bazǎ din psihologie. Experți de renume mondial vor discuta despre personalizarea tratamentului la pacienții care suferǎde cancer de sân, calitatea vieţii după stabilirea diagnosticului de cancer de sân, tratamentul chirurgical, etc.
Acesta este primul modul din cele patru, ale cursului de mastologie, organizat de Universitatea de Medicină din Montpellier, Franța. Astfel, dupǎparticiparea la toate cele patru module participanții vor primi diploma DIU a Universitǎții Montpellier.
Fiecare curs dureazǎ 3 zile(aproximativ 25 de ore de cursuri, seminarii și studii de caz), prezentate în limba engleză sau în franceză. Candidații care doresc să obțină diploma Manosmed trebuie să treacă de examenele scrise, care vor avea loc la sfârșitul celor patru module. Fiecare curs este acreditat cu 10 ECTS (European Credit Transfer and Accumulation System).
În cazul în care candidații nu pot participa la toate cele 4 module, Comitetul de Organizare de la București oferă posibilitatea ca medicii sǎparticipe on-line la restul modulelor, inclusiv la examenul final pentru opținerea diplomei DIU a Universitǎții Montpellier.
Echipa de organizatori este mândră că a obținut organizarea primului modul din această serie în România (cu transmitere online către spitalul “George Pompidou” din Paris și spitalul “Rhea” din Atena, dar mai mult de atât aceasta este foarte ȋncrezătoare că va obține, în premieră, dreptul de participare online pentru cursanții români la modulele 2 şi 4, inclusiv susținerea examenului în aceeasi locație, Bucureşti.
Modulul 3 va fii organizat in Pafos, Cipru în luna mai 2014 . Datorită sponsorului principal Metropolitan Hospital din Atena , cursanții români (înscrişi la modulul 1 şi 2) vor avea gratuit patru nopţi (pe toată durata cursului din Cipru) la hotel de 4 stele cu demipensiune.
Evenimentul este oganizat sub egida Societăţii de Obstetrică şi Ginecologie din România şi Societăţii Române de Chirurgie.
Sursa: Televiziunea Medicala