“Cel putin un pacient confirmat cu Omicron a decedat. Ideea ca Omicron este o versiune mai blanda a Covid ar trebui sa fie data la o parte, si sa recunoastem, pur si simplu, ritmul in care se raspandeste”, a anuntat premierul Marii Britanii, Boris Johnson.
Oficialul nu a facut, insa, nicio precizare cu privire la identitatea persoanei infectate.
In Anglia, in acest moment, zece pacienti cu Omicron sunt internati in spitale, potrivit ministrului britanic al Sanatatii.
Platforma de vaccinare, luata cu asalt
In baza confirmarii ca doza booster creste eficienta vaccinului la 70-75%, dar si a faptului ca schema de vaccinare cu doua doze ofera protectie scazuta in fata Omicron, premierul a facut un nou apel la vaccinare. Duminica, acesta a anuntat ca toata populatia cu varste peste 18 ani va putea sa faca a treia doza inainte de finalul anului. Din cauza numarului mare de accesare a platformei de programare pentru vaccin, sistemul a cazut, luni, de mai multe ori.
Primul caz de infectare cu tulpina Omicron a fost identificat in Marea Britanie pe 27 noiembrie. Pana acum, au fost confirmate peste 3.130 de cazuri.
1 Comment
Pingback: Marea Britanie inregistreaza primul deces al unei persoane infectate cu Omicron • VoxMedical | Viata si sanatate