Parlamentarii cehi au aprobat, miercuri, o lege prin care marijuana poate fi utilizată în scopuri medicale, de către pacienţii care suferă de dureri puternice.
Legea, care urmează să fie promulgată de preşedinte, permite ca drogul să fie utilizat, în urma unei prescripţii, de către bolnavii de cancer, de Parkinson sau cu scleroza multiplă.
Potrivit Medical Xpress, care citează AFP, legea a fost aprobată de către 67 de senatori, numai şapte fiind împotrivă.
Canabisul va fi importat din Israel sau Olanda, până când Institutul naţional pentru controlul medicamentelor va începe să acorde licenţe cultivatorilor locali, valabile timp de maxim cinci ani.
Legea nu permite că tratamentele cu marijuana să fie acoperite de asigurarea de sănătate. Şeful Camerei de Agricultură, Jan Veleba, s-a declarat bucuros de această lege, deoarece fermierii vor putea să facă noi afaceri.
Cehia este una dintre cele mai liberale tari în privinţa consumului de droguri uşoare. Potrivit legii, cei care deţin până în 15 grame de marijuana sau cresc până la cinci plante nu risca decât o amendă mică.
Conform unui raport al Observatorului Naţional pentru Droguri, 16,1% dintre tinerii cu vârste între 15 şi 34 de ani au mărturisit că au consumat marijuana în 2011, un număr mai mic faţă de 2010, când procentul consumatorilor a fost de 20,3%.
Sursa: ziare.com