Luna martie este Luna Internationala de Lupta Impotriva Cancerului Intestinul Gros.
Federatia Asociatiilor Bolnavilor de Cancer din Romania va organiza cu această ocazie evenimente care sa atraga atentia populaţiei referitor la cancerul intestinului gros si metodele de prevenire ale acestuia.
“Consideram ca o informare corecta a oamenilor cu privire la acest tip de cancer, si la orice boala, in general, este primul pas catre preventie si educare. De aceea, in cadrul acestei campanii incercam sa aducem informatia cat mai la indemana oamenilor si speram ca in acest fel sa-i determinam sa constientizeze importanta controalelor medicale periodice”, a spus Cezar Irimia, presedintele FABC.
Cancerul intestinului gros este al doilea tip de cancer ca frecvenţă în rândul bărbaţilor, dar şi al femeilor, reprezentand 13% din totalul cazurilor de cancer, atât pe plan mondial, cât şi în ţara noastră.
În Europa, aproape 190.000 pacienţi pe an sunt diagnosticaţi cu acest tip de cancer. Aproximativ 20% dintre pacienţi sunt, în momentul diagnosticării, deja în fază de metastază a bolii (cancerul s-a extins dincolo de intestinul gros). În jur de 56.000 de persoane mor în fiecare an din cauza cancerului intestinului gros în SUA, iar rata mortalitatii în Europa depăşeste 100.000 de pacienţi pe an.
În ţara noastră sunt 8.696 cazuri noi, fiind pe locul al doilea ca frecvenţă a celor mai întâlnite forme de cancer la ambele sexe. Cazurile de cancer al intestinului gros apar în cele mai multe cazuri după vârsta de 50 de ani, aşadar consultul anual la medic după această vârstă ar trebui să fie obligatoriu.
Ce este cancerul intestinului gros?
Colonul şi rectul sunt parţi ale intestinului gros. Alimentele digerate care au fost fragmentate în intestinul subţire ajung în intestinul gros, un tub muscular lung de circa 1,5 metri. Intestinul gros absoarbe apa şi substanţele minerale din bolul alimentar şi elimină materiile reziduale, denumite scaun sau materii fecale. Prima porţiune de aproximativ 1.3 metri din intestinul gros se numeşte colon, iar restul este rectul. Cancerul intestinului gros este o tumoră solidă care işi are originea în straturile interne ale peretelui intestinal, dar poate creşte, străbătând în întregime acest perete.
Tratamentul cancerului intestinului gros
Şansa vindecarii pacienţilor cu acest tip de cancer este strâns legată de stadiul bolii la momentul diagnosticării. Cancerul intestinului gros este unul dintre tipurile de cancer care poate fi tratat cu succes, dacă este diagnosticat la timp. Adesea însă, cancerul intestinului gros nu are nicio simptomatologie până în stadiul final al bolii.
Atitudinea terapeutică a acestei boli este una multidisciplinară. În acest caz, intervenţia chirurgicală este indispensabilă, aceasta putand fi asociată, în funcţie de stadiul bolii, cu administrarea de chimioterapie şi şedinţe de radioterapie.
Sursa: www.sfatulmedicului.ro