Ceramica este considerată a fi primul material artificial creat de om, istoria ceramicii dentare având de asemenea un trecut remarcabil şi interesant. Cuvântul „ceramică” provine din grecescul „keramos” care înseamnă „pământ ars” ce era folosit în arta olăritului încă din cele mai vechi timpuri.
Faptul că medicina dentară împrumută şi adaptează mediului oral materiale concepute de ingineri este un lucru deja obişnuit şi exemplul ceramicii dentare este grăitor.
În ştiinţa medicinei dentare ceramică e considerată ca o structură nonmetalica, anorganică ce conţine compuşi de oxigen cu unul sau mai multe elemente metalice sau semi-metalice. Aceste elemente sunt în general sodiu, potasiu, calciu, magneziu, aluminiu, siliciu, fosfor, zirconiu şi titan.
În cursul istoriei ceramicii în evoluţia medicinei dentare este notat brevetul dentistului francez De Chemant pentru primul material dentar din porţelan în anul 1789. În anul 1808 Fonzi, un dentist italian a conceput un dinte din porţelan „terro metalic” ce se ancoră printr-un pin sau carcasa de platină. Ash a dezvoltat şi îmbunătăţit versiunea dintelui de platină în 1837. Dr. Charles Land concepe primele coroane ceramice de acoperire (Jacket) în anii 1887-1888 şi le brevetează în 1903. Ulterior Brill, Ilg şi Fehr au dezvoltat tehnologia de realizare a acestui tip de coroană, iar descrierea arderii în vid (Gatzka, 1949) a ceramicii a influenţat-o decisiv.
