Medicii de la maternitatea “Cuza Voda” din Iasi refuza sa mai faca avorturi. Maternitatea este inchisa pentru reamenajare pana in toamna. In sectie exista medici care au anuntat ca nu mai vor sa faca avorturi nici dupa ce se termina lucrariel. Acesti medici sustin ca ei vor „să aducă viaţă, nu să o ia”.
Mai multi doctori si-au exprimat refuzul de a realiza avorturi la cerere, chiar si dupa redeschiderea sectiei, conform conducerii maternitatii. Sunt exceptate cazurile in care, din motive medicale serioase, sarcina trebuie oprita din evolutie.
„Atunci cand vom redeschide sectia vom vedea exact cine va vrea sa faca avorturi si cum le vom mai face”, a declarat miercuri Maria Stamatin, director medical al spitalului, citata de Mediafax.
Medicii au convingeri religioase, optiuni care ii impiedica sa realizeze avorturi.
„Sunt medici care, la o anumita varsta, refuza sa mai faca avorturi la cerere. (…) Fiecare isi reconsidera starea in functie de optiunile religioase si sunt o serie de medici care nu vor mai face astfel de proceduri. Si nici nu ai cum sa ii obligi, fiindca obstetricianul trebuie sa aduca viata, nu sa o ia, ori un avort inseamna a ucide”, a spus Maria Stamatin.
Lucrarile de modernizare a maternitatii au inceput in urma cu patru ani si s-au incheiat saptamana trecuta, costurile ridicandu-se la peste 27 de milioane de lei. In corpul principal se desfasoara inca lucrari de finisare.
In tot acest timp, Clinica de Obstetrica, din care face parte si sectia de avorturi, a functionat provizoriu intr-un alt corp al maternitatii.
Maternitatea „Cuza Voda” din Iasi este cea mai mare unitate de acest tip din tara. Anual, in saloanele unitatii se intampla peste 6000 de nasteri.
sursa: digi24
