Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie şi Societatea Naţională de Medicina Familiei constată cu îngrijorare instaurarea unui regim de teroare promovat de Casa Naţională de
Asigurări de Sănătate şi susţinut de unele case de asigurări judeţene, în relaţia acestora cu medicii de familie.
OUG 36/14.04.2010 publicată în Monitorul Oficial pe data de 12.05.2010 modifică OUG 158/2005 cu privire la concediile medicale, şi instituie, pe lângă restrângerea numărului de zile de concediu medical ce poate fi acordat de către medicii de familie, o serie de măsuri poliţieneşti de verificare atât a medicului prescriptor cât şi a pacientului bolnav. Mai mult, aceste modificări trebuiau să fie cuprinse într-un act adiţional de modificare şi completare a convenţiei de eliberare de concedii medicale între cabinetele de medicină de familie şi casele de asigurări, lucru care nu s-a întâmplat din vina caselor judeţene, ce nu au conceput documentele necesare.
Deşi metodologia de control trebuia publicată în MO în termenul precizat în ordinul initial, aceasta nu a fost elaborată încă. Totuşi, casele de asigurări au pornit o ofensivă de o violenţă greu de
imaginat. Medicii sunt controlaţi privind eliberarea acestor concedii medicale şi sunt amendaţi cu sume fabuloase ce depăşesc deseori valorile veniturilor totale lunare ale cabinetelor de medicină de familie
pentru adeverinţe de salariat eliberate greşit sau incomplet de către angajatori, fără respectarea modelului tipărit în Monitorul Oficial. Mai mult, în anumite situaţii, controalele au vizat şi perioade anterioare neacoperite de recenta ordonanţă, la care s-au aplicat sancţiunile prevăzute în aceasta, în dispreţul principiului neretroactivităţii actelor legislative.
Atragem atentia că amenda reprezintă, în multe cazuri, mai mult decât ceea ce încasează cabinetul de medicină de familie într-o lună ceea ce duce la imposibilitatea achitării salariilor, datoriilor
către stat, utilităţilor, fără a mai vobi de supravieţuirea medicului şi reprezintă o cale sigură de falimentare a cabinetului de medicină de familie. Ori poate asta se doreşte?!
Orice control are o parte metodologică, de îndrumare, şi una punitivă, de sancţionare, în cazul necorectării deficienţelor constatate sau recidivelor. Dar reprezentanţii caselor de asigurări au aplicat,
chiar în lipsa metodologiei de control, deci ilegal, amenzi la primul control. Considerăm că atitudinea caselor de asigurări este abuzivă, bazată pe intimidare, şi prin aceasta ne simţim consideraţi de autorităţi drept infractori de primă mână, altfel nu ne imaginăm de ce trebuie să fim supuşi unor astfel de presiuni, în condiţiile în care în România deficitul de medici a atins deja cota de avarie, a disparut orice formă de respect a profesiei medicale din partea autorităţilor şi sistemul de sănătate se prăbuşeşte încet dar sigur.
Ca urmare a celor de mai sus, medicii de familie sunt decişi să ia în considerare rezilierea convenţiilor de eliberare de concedii medicale încheiate cu casele de asigurări, dacă această politică paguboasă de a aduce bani cu orice preţ la buget nu va înceta. Ca urmare, pacienţii noştri vor fi îndrumaţi către medicii care îşi vor mai dori sa lucreze în aceste condiţii de teroare cu casele de asigurări, sau către alţi specialişti din sistemul medical care vor putea elibera concedii medicale ori direct la casele de asigurări, care ar trebui să le faciliteze acordarea de servicii medicale pentru care sunt cotizanţi la FNUASS.
Sursa: Federatia Nationala a Patronatelor Medicilor de Familie