Aproximativ 100 de medici s-au adunat la Timişoara în Sala Capitol pentru a protesta faţă de prevederile contractului cadru 2011-2012, şi faţă de alte hotărâri ale ministerului Sănătăţii. Vicepreşedintele Asociaţiei Patronale a Medicilor de Familie Timiş, Elisabeta Spătaru, le-a împărţit medicilor prezenţi cereri pentru eliberarea certificatului de conformitate, necesar pentru a putea lucra în străinătate, dar şi oferte de lucru în Irlanda sau Franţa.
“Suntem foarte nemulţumiţi de pachetele de legi, contract cadru, norme, ordonanţe, care au fost elaborate de minister împreună cu Casa Naţională de Asigurări, din decembrie până-n prezent.” a declarat reprezentantul asociaţiei, Claudia Iftode. “ Nu vrem să semnăm contractele, avem peste 50 % din semnături de la colegi, că nu vor să semneze contractele, întrucât nu suntem de accord cu valoarea punctului şi serviciilor agreate de minister, pentru punctajul per-capita si per-serviciu, pentru că ne-ar aduce la faliment” a mai precizat aceasta.
În semn de protest, medicii au plecat în grup la Direcţia de Sănătate, pentru a-şi depune cererile pentru eliberarea certificatului de conformitate, însă majoritatea au fost întorşi înapoi, neavând toate actele necesare la ei.
“Nu semnăm contractele şi lucrăm în sistem privat , sau plecăm în Anglia, Franţa sau Germania, unde medicii de familie sunt respectaţi. Avem rate la banci, nu putem să trăim aşa.” au spus medicii nemulţumiţi.
Daca nu semnează contractele, de la 1 aprilie, medicii nu vor putea elibera reţete compensate, trimiteri sau concedii medicale.
Urmatoarea formă de protest este pichetarea Direcţiei de Sănătate Publică Timiş, în 24 martie de la ora 13.
Autor: Maria Rohnean
Sursa: Televiziunea Medicala