Va fi supus terapiei Erigo, pe un pat de spital, care va fi ridicat in pozitie verticala, pentru ca muschii, cordul, creierul sa lucreze precum la un om care-si petrece ziua in picioare. Vorbim de Michael Schumacher, supus unui tratament revolutionar de recuperare, după ce si-a revenit din comă.
Michael Schumacher nu poate vorbi, în aceste momente, si comunică prin intermediul ochilor, iar respiratia ii este inca asistata de aparate, informeaza surse medicale. Familia fostului pilot de Formula 1 este dispusa ca medicii sa incerce orice este posibil pentru ca Michael Schumacher sa nu ramana tot restul vietii lui o ”leguma”.
Dupa ce a stat o jumatate de an in coma, in urma unui accident la schi, Michael Schumacher a fost mutat, in vederea recuperarii, la Sectia de Neuro-Recuperare a Spitalului Universitar din Lausanne, Elvetia, iar de cazul lui se ocupa direct seful acestei unitati, dr. Karin Diserens. Intr-o prima faza, Michael Schumacher va fi supus terapiei Erigo, care presupune ridicarea lui, treptata, intr-un pat special, in pozitie aproape verticala. Membrele ii sunt miscate ciclic, simuland deplasarea, in paralel cu stimularea electrica.
Terapia Erigo previne efectele nedorite ale imobilizarii prelungite la pat si a dat rezultate in cazul unor pacienti, care si-au recapatat simturile, muschii incep sa-si recape functionalitatea, iar inima si creierul sa fie ajutate sa functioneze mai bine.
”Viitorul este imprevizibil. Cu cat pacientul este mai tanar, cu atat sansele de insanatosire sunt mai mari. Nu mizez pe o revenire spectaculoasa, ci pe una treptata. cu siguranta nu va ramane intr-o stare vegetativa. Nu va fi o leguma! Functiile trunchiului cerebral au inceput sa isi revina, iar acest lucru este foarte important”, a afirmat, legat de cazul lui Michael Schumacher, Alexandru Ciurea, neurochirurgul care a infiintat Departamentul de Cercetare in Neurostiinte al Spitalului Clinic Bagdasar-Arseni, intr-un interviu acordat Ziare.com.
Multiplul campion de Formula 1 Michael Schumacher a suferit un cumplit accident la schi, la sfarsitul anului trecut, si luni la randul s-a aflat in stare de coma.