Ministerul Sănătăţii pune în dezbatere publică proiectele actelor normative de derulare a procesului de descentralizare în sistemul sanitar
Proiectul de Ordonanţă de Urgenţă pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul sănătăţii în vederea descentralizăriişi cel al Hotărârii de Guvern privind aprobarea Listei unităţilor sanitare publice cu paturi pentru care se transferă managementul asistenţei medicale către autorităţile administraţiei publice locale şi către Primăria Municipiului Bucureşti se află publicate pe pagina de web www.ms.ro, la secţiunea transparenţă decizională
Ministerul Sănătăţii a transmis documentele şi către ministerele implicate în proces, structurilor asiciative ale administraţiei publice locale şi organizaţiile interesate, respectiv Colegiul Medicilor din România, reprezentanţii sindicatelor etc.
Conform noilor prevederi, până la data de 1 iulie 2010 Ministerul Sănătăţii va finaliza transferul unităţilor sanitare publice cu paturi către administraţia locală.
Până la această dată vor fi transferate autorităţilor locale peste 85% din unităţile sanitare aflate în sistemul public. Astfel, din cele 435 unităţi sanitare publice existente în prezent pe teritoriul României, se propune transferul către autoritatea locală a unui număr de 373 unităţi. Vor rămâne în reţeaua Ministerului Sănătăţii un număr de 62 unităţi sanitare de interes naţional, respectiv institute publice, o serie de spitale clinice judeţene de urgenţă (cele din centrele universitare importante), spitalele cu profil de psihiatrie şi spitale monospecialitate.
“Prin descentralizare vom da posibilitatea comunităţii locale să se implice direct în dezvoltarea sistemului sanitar şi prin asta vom aduce decizia mai aproape de pacient.Descentralizarea reprezintă în acest moment, pentru România, una dintre soluţiile de eficientizare, dar şi de asigurare a transparenţei decizionale. Descentralizarea spitalelor reprezintă şi unul dintre obiectivele principale ale Ministerului Sănătăţii pentru anul 2010şi un punct important în Programul de Guvernare şi rapoartele Băncii Mondiale pentru domeniul sanitar. Chiar dacă termenul vi se pare demonetizat şi l-aţi auzit probabil în discursurile mai multor miniştri, eu cred că descentralizarea reprezintă procesul care va putea duce la stabilizarea sistemului sanitar, poate însemna mai multă echitate şi mai multă sustenabilitate„, a declarat ministrul Sănătăţii CSEKE Attila.
Ministrul Sănătăţii a mai subliniat că acest proces nu va însemna abandonarea sistemului medical pe umerii comunităţilor locale.
“NU va însemna că le vom transfera acestor oameni, acestor comunităţi, unităţile medicale şi îi vom lăsa să se descurce cum vor putea şi cum vor şti”a spus CSEKE.
Prin descentralizare Ministerul Sănătăţii îşi consolidează rolul firesc, acela de strateg şi formator de politici publice, şi va ceda rolul de administrator comunităţilor care cunosc şi sunt aproape de nevoile cetăţenilor pe care îi reprezintă.
Prin transferul către autorităţile locale se urmăreşte şi creşterea autonomiei spitalelor din punct de vedere managerial.
Astfel, autorităţile locale vor avea în administrare logistică, financiară şi umană tot ce înseamnă unitate sanitară publică. Descentralizarea înseamnă şi că managerul din aceste unităţi va încheia contractul de management cu conducerea administraţiei locale şi nu cu ministrul Sănătăţii cum se întâmplă în prezent. După descentralizare, concursurile pentru ocuparea funcţiilor de manager vor fi organizate de către consiliile judeţene.
Procesul de descentralizare nu creează probleme financiare suplimentare autorităţilor locale. Conform actelor normative în discuţie se transferă dreptul de supraveghere asupra contractelor cu casele de asigurări de sănătate.
Descentralizarea trebuie sa aibă în prim plan cele mai importante două principii ale unei politici de sănătate, şi anume: echitate în finanţare, şi sustenabilitatea finanţării serviciilor medicale.
Procesul de descentralizare nu va duce la disponibilizări în cadrul personalului medical – şi aşa insuficient.
Descentralizarea se va face cu consultarea sindicatelor, structurilor associative ale administraţiei publice locale, a asociaţiilor de pacienţi şi a tuturor categoriilor afectate şi interesate de acest subiect.
Sursa: www.ms.ro