Ministerul Sănătăţii continuă colaborarea cu Fondul ONU pentru Populaţie (UNFPA) în domeniul asistenţei materne şi neonatale.
Reprezentantul UNFPA România şi Director de ţară pentru Macedonia, Moldova şi Serbia, Francois FARAH, si ministrul sănătăţii, CSEKE Attila, au semnat două documente de proiect, în baza Acordului de colaborare între MS şi UNFPA pentru anii 2010-2011. Acesta din urmă oferă cadrul legal de cooperare în scopul îmbunătăţirii sănătăţii reproducerii în România (semnat la 9 noiembrie 2009).
O prioritate a colaborării dintre cele două instituţii o constituie îmbunătăţirea standardelor de calitate în îngrijirea maternă prin elaborarea de ghiduri clinice şi protocoale, prin îmbunătăţirea metodologiei de analiză a deceselor materne, precum şi eficientizarea managementului programelor de sănătate a reproducerii.
Documentele semnate de către părţi stabilesc obiectivele şi activităţile proiectelor, modalitatea de implementare, precum şi metodele de monitorizare a acestora.
Colaborarea cu agenţia specializată a ONU se va dezvolta inclusiv în direcţia accesării de fonduri structurale UE, de către Ministerul Sănătăţii, folosindu-se expertiza UNFPA. Se vor diversifica, totodată şi mecanismele de colaborare în sensul diseminării unor bune practici din România, în domenii de excelenţă medicală, cum este cazul mediatorilor sanitari, pentru statele din regiune, în cadrul programului de asistenţă pentru dezvoltare, se arata intr-un comunicat dat publicitatii de Ministerul Sanatatii.
Ministerul Sănătăţii colaborează cu UNFPA din anul 1991, inclusiv în cadrul unui Program de ţară începând cu anul 2005. În urma aderării României la Uniunea Europeană, această colaborare a luat forma unor acorduri de cooperare sectoriale care vizează acordarea de asistenţă tehnică şi consultanţă.
Sursa: ms.ro