Urinoterapia: Cat este mit si cat este realitate in practica urinoterapiei, despre care se zice ca face bine la ten, la sistemul circulator si alte boli.
Urinoterapia se practica de 2000 de ani
Urinoterapia se practica de mai bine de 2000 de ani si se cunoaste o explozie a promovarii acestei terapii in ultimii ani.
Urina este alcatuita din: apa – 95 %, 1,8g/L Clor, 9,3 g/L Uree. Niciunul dintre acesti compusi nu sunt imunostimulatoari sau activi stimulatoari sau inactivi chimic.
Pentru ca urinaterapia sa poata produce o autovaccinare, ar trebui ca oricare dintre compusii urinei sa aibe actiune imunomodulatoare, patogena, sau sa fie activa imunologica. Urina, insa nu are nicio atributie in acest sens.
Bacteriile si virusurile au un efect patogen si pot sa fie calificate ca si componente imunomodulatoare. Conditia este ca aceste bacterii sa fie patogene. In cazul omului sanatos, aceste bacterii din urina nu sunt patogene.
Apa pe care o bem nu ne-ar putea aduce inapoi compusii pe care ii pierdem prin urinare. Astfel, daca urinam pana la 2L de apa pe zi, inseamna ca din compusii valorosi pierdem zilnic 2,7 g Clor, 1,5 g sodiu, 1 g de potasiu. Ceea ce inseamna ca apa plata sau minerala, pe care o bem nu acopera pierderea prin urina a acestor componenti. Doar prin sarea pe care o presaram la masa acoperim 85 la suta din pierderea de clor din urina si in plus, acoperim integral excretia de sodiu.
Urinoterapia nu este eficienta
Concluzii: Daca punem la socoteala ca inca pe atata clor, sodiu si potasiu aducem zilnic in organism prin alimentatie, ca nu avem niciun agent patogen care sa stimuleze imunitatea si ca niciunul dintre produsii de excretie nu este imunomodulator, intelegem ca urinoterapia nu este eficienta.
