Ziua Naţională fără alcool, în Republica Moldova, a adus în prim-plan statistici care dau de gândit. Raportul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, „The European health report 2012”, arată că Republica Moldova se situează pe primul loc pe continent, cu circa 21 de litri de alcool pur, în medie pe an, pe locuitor, ceea ce are efecte nocive asupra sănătăţii locuitorilor, precizează Centrul Național de Sănătate Publice de la Chișinău.
Consumul de alcool în Republica Moldova: factori favorizanți și consecințe
Consumul excesiv de alcool este favorizat, în Republica Moldova, de mulți factori, precum: acces liber; tradiţii şi obiceiuri; supraproducția de alcool; legislaţie imperfectă; alcool necontrolat, inclusiv produs în condiţii casnice; socio-economici, psihologici, financiari, şomaj, stres social, arată comunicatul emis miercuri.
Consecinţele consumului excesiv de alcool au un impact economic şi social negativ, iar toate costurile societăţii, legate de consumul de alcool, sunt estimate la echivalentul a 1-3% din produsul naţional brut (OMS, 2011), manifestându-se prin multiple probleme de familie, sociale şi la locul de muncă, dependenţă alcoolică, violenţă, leziuni neintenţionate, număr semnificativ de accidente rutiere mortale în urma conducerii mijloacelor de transport în stare de ebrietate, comportament de huliganism şi criminal, infracţionalitate, comportament sexual riscant, excluderea din societate, precum şi scăderea productivităţii muncii şi pierderi economice enorme.
Există un program naţional privind controlul alcoolului pe anii 2012-2020
Consumul în cantităţi mari a alcoolului afectează sănătatea publică şi securitatea demografică. Mortalitatea generală în a Republicii Moldova este de circa două ori mai înaltă decât în ţările europene şi se menţine în creştere continuă.
”Situaţia curentă va putea fi ameliorată odată cu realizarea Programului naţional privind controlul alcoolului pe anii 2012-2020, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 360 din 06.06.2012, care prevede un şir de măsuri în acest domeniu”, anunță Centrul Național de Sănătate Publice de la Chișinău.
