Ministrul Sănătății Nicolae Bănicioiu ia măsuri după o vizită inopinată efectuată, miercuri, la Spitalul Clinic de Urgență ”Sf. Ioan” din București. Nemulțumit de ceea ce a găsit la Unitatea de Primiri Urgenţe, mai ales că ceruse cu ceva vreme în urmă schimbarea unor stări de lucruri de acolo, iar aceasta nu s-ar fi întâmplat, a decis să-l demită pe loc pe manager.
Ministerul Sănătății precizează că Nicolae Bănicioiu a constatat, personal, ”disfuncţionalităţi” în funcţionarea Unităţii de Primiri Urgenţe, dar şi la modul general de organizare a activităţii Spitalului. “Am efectuat o vizită inopinată la Spitalul Sfântul Ioan, în urma unor sesizări, pentru a vedea modul în care pacienţii sunt trataţi şi cum funcţionează acest spital. În urma neregulilor constatate la faţa locului am decis să îl demit pe directorul spitalului. Cred că trebuie să redăm spitalele pacienţilor. Spitalele trebuie să deservească pacienţii, care plătesc asigurări şi au tot dreptul să fie trataţi decent”, sună declarația ministrului Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu.
”Am fost la Spitalul Sf. Ioan în urmă cu trei săptămâni şi l-am rugat pe manager să desfiinţeze bufetul de lângă UPU. I-am promis că voi reveni.Cu toate acestea, nu a luat niciun fel de măsură, a relatat Nicolae Bănicioiu, potrivit realitatea.net. Am constatat disfuncţionalităţi la UPU, dar şi în alte secţii, de aceea am hotărât schimbarea managerului. Acesta trebuie să ajute la dezvoltarea unităţii sanitare pentru că eu, ca ministru, nu pot să merg să fac curăţenie într-un spital. Nu pot crede că lipsa curăţeniei este o problemă de ordin financiar. Mai mult chiar, am văzut că spitalul a primit sume importante de bani”.
Spitalul Clinic de Urgență ”Sf. Ioan” n-a fost singurul spital în care a călcat, miercuri, Nicolae Bănicioiu. Împreună cu secretarul de stat din Ministerul de Interne, dr. Raed Arafat, a vizitat miercuri Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii “Maria Skladowska Curie”, care derulează, împreună cu Policlinica San Donato din Milano şi Asociaţia “Bambini Cardiopatici del Mondo”, un proiect prin care medicii specialişti italieni vin în România pentru a efectua intervenţii chirurgicale la copii cu malformaţii cardiace. Aceasta se întâmplă la spitalul bucureştean, dar şi în spitale din Iaşi şi Timişoara.
Programul, început în vara anului trecut, servește și la pregătirea personalului medical pentru acest gen de intervenţii chirurgicale. La acest spital, Nicolae Bănicioiu a oferit o declarație optimistă pe marginea faptului că au fost efectuate 30 de astfel de operaţii la Bucureşti şi opt la Iaşi: ”Este un proiect extrem de important, început de domnul doctor Arafat, şi pe care îl voi susţine. Putem oferi acestor copii o şansă la o copilărie liniştită şi o viaţă mai bună”.