Producătorii din industria farmaceutică au anunţat că nu pot achita taxa clawback pentru primul trimestru al acestui an deoarece valoarea acesteia s-a dublat faţă de aceeaşi perioadă a lui 2011. Fiind aşadar în imposibilitate de plată, ei avertizează că vor scoate medicamentele de pe lista de compensate. Cei mai afectaţi vor fi în acest caz pacienţii, spune preşedintele Alianţei Pacienţilor Cronici din România, Cezar Irimia:
“Dacă companiile farmaceutice se vor retrage de pe piaţă sau nu-şi vor mai plăti taxa clawback, pedepsiţi suntem tot noi pacienţii deoarece în această lege este stipulat clar că o companie care nu-şi plăteşte taxa va fi delistată de la compensare şi gratuitate.Nu am înţeles, parcă e făcută în mod special să ne extermine, nu ştiu de ce s-a construit această lege. Riscăm să nu mai avem acces la medicamente compensate şi gratuite.”
În acelaşi timp, criza medicamentelor oncologice continuă. Peste 40 de sortimente lipsesc de pe piaţă. Iar acum, pacienţii nu-şi vor mai putea permite nici antibiotice sau medicamente pentru boli reumatologice şi cardiovasculare.
Reprezentanţii pacienţilor spun că se văd obligaţi să iasă în stradă, dacă în termen de 10 zile Guvernul nu va găsi o soluţie.
Cezar Irimia:
“Situaţia medicamentelor este foarte gravă, este fără precedent, se cunoaşte de câteva luni la ministerul Sănătăţii şi nu poate avea scuza domnul ministru că nu o cunoaşte, este de câteva luni în sistem şi cunoştea aceste probleme grave cu care se confruntă pacienţii cu cancer. Noi am făcut un apela la primul ministru pentru a bugeta programul de oncologie, pentru că despre bani e vorba, altfel pacienţii sunt disperaţi şi vor ieşi să-şi apere drepturile în stradă. Nu mai putem tergiversa, am încercat un dialog, am încercat să construim ceva, dar pe minciuni şi pe promisiuni chiar nu mai suntem dispuşi să acceptăm aceste lucruri.”
Taxa clawback reprezintă 400 de milioane de euro pe an, adică o medie de peste 33% din totalul vânzărilor compensate ale companiilor de medicamente. Neachitarea ei, spun producătorii, va atrage după sine dispariţia medicamentelor gratuite şi închiderea unor unităţi de producţie, fapt care ar putea avea un impact sever asupra sănătăţii şi economiei ţării noastre.
autor: Maria Rohnean
Sursa: Televiziunea Medicala